Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Biserica își mută slujbele în online. „Un act de justiţie şi igienă socială”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Biserica Ortodoxă Română a revenit duminică seară cu un nou comunicat în care insistă pe măsurile ce trebuie luate pentru protejarea credicioșilor.

Astfel, se închid uşile bisericilor pentru credincioşi, iar oamenii sunt îndemnaţi să-şi facă un loc de rugăciune în casă. Iar slujbele se vor oficia doar în prezenţa slujitorilor bisericii şi vor putea fi urmărite online.

Măsuri se iau şi în cazul ceremoniilor. Acestea vor putea fi efectuate doar în prezenţa a maximum 8 persoane, aşa cum prevede, de altfel, ordonanţa militară adoptată sâmbătă.

Decizia de a restricţiona accesul publicului în lăcașuri de cult vine după ce autorităţile au făcut apel pentru a evita locurile aglomerate. La slujbe vor participa doar slujitorii bisericii, iar enoriaşii vor putea urmări totul din fața micilor ecrane. Preoţii spun că aceste măsuri luate într-o situaţie de criza nu vor afecta legătura dintre oameni şi Biserică.

Constantin Necula, preot: "Nu e un păcat şi nu este nici măcar un act de discriminare în a fi redus acest număr de credincioşi participanţi la slujbe, ci un act de.... hai să-i spunem justiţie şi igienă socială pentru astfel de momente, atrăgând atenţia de fiecare dată că credincioşii sunt cărămizile vii ale Bisericii şi că poate învăţăm şi dintr-o situaţie de genul acesta că Biserica nu este o simplă clădire, ci suntem fiecare dintre noi în parte."

Citește și
icoana focsani
Coronavirusul, combătut la Focşani: Icoana Făcătoare de Minuni de la Dălhăuţi, plimbată cu maşinile pe străzi

Limitări se impun şi în cazul ceremoniilor de botez, cununie sau înmormântare. Toate acestea se pot efectua în interiorul lăcaşului de cult, însă doar în prezenţa a maximum opt persoane.

Până când restricţiile vor fi ridicate, biserica îi încurajează pe credincioşi să îşi amenzajeze în propria locuinţă un loc de rugăciune, iar în tot acest timp pot ţine legătura telefonic cu duhovnicul.

Constantin Necula, preot: "Oamenii care trăiesc în biserică ştiu că ei au un colţişor al lor de rugăciune în care să se roage, o icoană la care să privească şi să se încurajeze şi cred că de fapt misiunea bisericii în astfel de momente este să adauge echilibru social."

Între timp, preoţii le cer credincioşilor să rămână în case şi să se protejeze - atât pe ei, cât şi pe cei apropiaţi lor.

Constantin Necula, preot: "Suntem sub ascultare, suntem în situaţia aceasta de criză în care contează să rămânem vii, contează foarte mult să rămânem vii şi să mărturisim prin gesturile noastre, prin faptele noastre, prin rugăciunea noastră şi prin cordialitatea noastră."

În situaţii speciale, duhovnicii se vor deplasa la domiciliul oamenilor pentru a-i spovedi sau a-i împărtăşi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult