Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sute de localități fără curent. Orașul unde s-a așteptat ore întregi la o benzinărie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pe lângă trenuri blocate în câmp, când oamenii au pătimit din cauza frigului, sute de localităţi din toată ţara au rămas fără curent, apă şi căldură.

Viscolul şi copacii plini de zăpadă au rupt cablurile electrice. Numeroase maşini au fost distruse şi zeci de drumuri blocate. În unele judeţe, copiii nu au mers la şcoală pentru că nu au avut căldură. Iar acest episod de vreme rea nu s-a încheiat. Toată ţara este vizată de ninsori şi precipitaţii, care pot fi urmate de polei.

Defileul Jiului, care face legătura între judeţele Gorj şi Hunedoara, a fost blocat duminică seară de zăpada căzută de pe versanţi.

Misiunea drumarilor a fost îngreunată şi de copacii care s-au prăbuşit pe şosea. O coloană nesfârşită de maşini s-a format şi pe DN1A, între Vălenii de Munte şi Săcele.

În Craiova, două maşini au fost avariate de un copac. Iar un tramvai s-a stricat şi a fost tractat de un utilaj special.

Citește și
Calatori blocati in trenuri
Reacția călătorilor blocați ore-n șir în trenuri: „25 de ore, inadmisibil aşa ceva”

Câteva autoturisme au fost distruse de arbori şi în Slatina şi Baia Mare.

La Rânca, o maşină a fost înghiţită de zăpadă. Proprietarul s-a chinuit câteva ore să o cureţe.

În Lugoj, oamenii au îngheţat în case. De sâmbătă seara au rămas fără curent, apă şi căldură.

O singură benzinărie din oraş are generator şi a fost deschisă. Şoferii au stat la o coadă uriaşă pentru alimentare. Unii au așteptat chiar și două ore.

Autorităţile au adus 6 generatoare din alte judeţe, pentru a alimenta instituţiile publice. Potrivit companiei Enel Distribuţie, copacii prăbuşiţi au rupt numeroase fire electrice.

Municipiul Lugoj a fost alimentat cu energie electrică abia luni după-amiază. Greul continuă însă pentru alte 40.000 de familii din Timiş, care tremură de frig în case.

Şcolile sunt închise marți în întreg judeţul Timiş. De asemenea, marți, 18 decembrie, ca urmare a vremii nefavorabile sau a unor avarii la rețeaua de energie electrică nu se vor susține ore de curs în unități de învățământ din județele Arad (40), Mehedinți (24) și Vâlcea (1).

În Argeş, peste 7.600 de oameni au trecut prin aceeaşi experienţă. 13 de şcoli au fost închise.

79 de localităţi din Bihor au rămas fără curent şi 9 şcoli au fost închise.

În Maramureş, mii de suflete din peste 30 de localităţi au stat în frig şi fără curent.

Meteorologii anunţă că vremea rea continuă.

Drumarii intervin permanent să cureţe şoselele, dar în multe locuri, zăpada se depune rapid la loc.

La noapte şi până marți la prânz va mai ninge, iar până marți dimineaţă stratul de zăpada va măsuram estimează meteorologiim 8 cm. Nu e mult, dar vine şi cu depuneri de gheaţă şi polei.

În zilele următoare nu vom vedea deloc soarele, rămânem cu ninsori şi temperaturi de cel mult 1 grad ziua, noaptea va fi sub pragul îngheţului. Abia de miercuri temperaturile revin la normal şi vor fi 3 grade ziua şi minus 3 noaptea. Tot atunci ne întoarcem însă la ploaie şi lapoviţă. Pentru că ne apropiem de Crăciun, am întrebat meteorologii cum estimează că va fi vremea şi au spus că nu se aşteaptă la schimbări majore.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult