Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bicicliștii și utilizatorii de trotinete se plâng că sunt prea puține piste în Capitală. „Lipsesc cu desăvârșire”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Prin proiectul „Roadpol - safety days” Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere își propune ca ziua de 20 septembrie să devină, simbolic, ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere.

O razie făcută miercuri de polițiștii din Capitală i-a avut în vedere pe bicicliști și utilizatorii de trotinete. Agenții au dat, într-o oră și jumătate, aproape 130 de avertismente și amenzi.

La razia de miercuri a fost prins și un biciclist băut. Bărbatul de 43 de ani avea o alcoolemie de 0,06 alcool pur/litru în aerul expirat, și a fost amendat cu 870 de lei.

Nu a fost singurul cu probleme. De exemplu, prea puțini dintre cei care folosesc trotineta sau bicicleta știu că trebuie să aibă la ei actul de identitate.

Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București: „Legea stabilește anumite reguli pe care aceștia ar trebui să le cunoască înainte de a utiliza aceste mijloace de deplasare. Am identificat situații în care aceștia nu respectau prevederile rutiere. Fie utilizau trotuarul pentru deplasare, deși este interzis, fie utilizau partea carosabilă, deși aveau zona amenajată”.

Citește și
trotinetă electrică
Momentul în care o trotinetă electrică, lăsată în casă la încărcat, izbucneşte în flăcări. VIDEO

O altă problemă apare la finalizarea cursei, atunci când utilizatorii de trotinete electrice închiriate aleg să le abandoneze la voia întâmplării și astfel îngreunează traficul pietonal.

Pe de altă parte, cei care aleg bicicleta sau trotineta ca să evite traficul sufocant cu mașina se plâng de ani de zile că în București sunt prea puține piste speciale.

Femeie: „Dacă știți că ați mers de nenumărate ori cu bicicleta sau trotineta pe aici, v-ar fi sărit în ochi acel indicator decolorat? Mie nu. Sunt anunțată acum cu amenda, dacă așa li se pare normal. Cu trotinetele ajungi repede, nu stai în trafic, dar într-adevăr nu sunt piste”.

Bărbat: „La cât mai multe piste”.

Reporter: Ți se pare că-s probleme cu infrastuctura?

Bărbat: „100 %, lipsește cu desăvârșire”.

De la începutul anului, în Capitală, abaterile bicicliștilor sau ale utilizatorilor de trotinete au cauzat 35 de accidente grave în care două persoane și-au pierdut viața.

Utilizatorii de trotinete electrice au fost vinovații principali în 39 de accidente grave, în ultimele 8 luni, potrivit poliției.

Ținând seama de asta, viceprimarul Capitalei ar vrea organizarea unui referendum pentru interzicerea închirierii de trotinete electrice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult