Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Benzina și motorina s-au scumpit mai puțin decât se aștepta. Ce prețuri au carburanții la pompă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au crescut prețurile la pompă, imediat ce autoritățile au eliminat subvenția acordată pentru benzină și motorină. Nu cu mult însă, arată datele platformelor de profil.  

În medie, un litru de combustibil este mai scump cu cel mult 40 de bani la nivelul benzinăriilor din întreaga țară. Un efect pentru menținea prețurilor la acest nivel este și scăderea accizei la carburanți pentru acest an.

Pe de altă parte, noile sancțiuni la adresa Rusiei, care se vor aplica din februarie, ar urma să ducă la o nouă majorare.

Vineri, când preţul carburantului încă era subvenţionat cu 50 de bani, preţul unui litru de benzină standard varia între 5,93 şi 6,09 lei, iar cel al motorinei între 7,11 lei şi 7,22 de lei la nivelul întregii ţări.

Luni, în cea de a doua zi din an, prețurile au crescut ușor, cu 30 până la 40 de bani, în funcție de benzinărie. Mai exact, prețul unui litru de benzină standard a trecut pragul de 6 lei și era între 6,34 și 6,44, iar cel al motorinei între 7,14 și 7,60 de lei.

Citește și
Trafic
Reacția industriei auto după acordul UE pentru interzicerea mașinilor noi pe benzină și motorină din 2035

”Reporter: Ați plătit mai mult?

Șofer: 150 de lei. Nu mai este compensarea. Nici nu m-am uitat. Să mă uit pe bon. Da, am plătit cât scrie. Deci, nu mai este”.

Teoretic, de la începutul anului, fiecare litru de motorină şi benzină ar fi trebuit să coste cu 50 de bani în plus, echivalentul subvenţiei pe care statul nu o mai acordă. Carburanții urmau să fie chiar mai scumpi: cu încă 20 sau chiar 30 de bani, însă Ministerul Finanțelor a anunțat pe ultima sută de metri că preţul benzinei fără plumb, al benzinei cu plumb și al motorinei va fi exceptat de la actualizarea cu creşterea preţurilor a accizei. Măsura se va aplica până la 31 decembrie 2023 şi ar trebui să menţină tarifele la carburanţi la nivelul actual.

Se așteaptă scumpiri semnificative ale carburanților în următoarele luni

Prețurile au tot scăzut în ultima perioadă, în ciuda sancțiunilor privind importurile de petrol din Rusia.

Potrivit comparatorului de prețuri peco-online.ro, carburanții au început să se ieftinească începând cu mijlocul lunii noiembrie până în ultima zi din an. În medie, un plin de benzină sau de motorină costă acum mai puțin cu 20 de lei față de toamna anului trecut.

Va fi o perioadă cu oscilații până în primăvară, spun însă specialiștii, atunci când se vor vedea efectelor noilor sancțiuni aplicate de statele europene la adresa Rusiei.

Uniunea Europeană va interzice majoritatea importurilor de produse petroliere rusești pe cale maritimă, începând cu data de 5 februarie. În acest moment, toate statele europene se confruntă cu un deficit structural de motorină, dar companiile de profil au reușit să facă stocuri în avans.

Dar cel mai mare furnizator extern este Rusia, iar cel mai probabil, începând din primăvară și chiar la vară, o să plătim mai mult pentru un plin. Iar diferența de preț dintre benzină și motorină va fi și mare.

Claudiu Cazacu: ”Cred că vom vedea o diferență consistentă, nu aș merge pe cifre exacte, suntem acum peste un leu diferență și probabil că aceste diferente ar urma să crească între 30 – 50 la sută”.

În medie, spun specialiștii, o să vedem în lunile următoare creșteri de prețuri la carburanți, însă majorările nu vor mai atinge vârfurile de anul trecut. Un rol important îl va juca și dinamica economiei europene, dar și felul în care își va reveni China după ce va depăși efectele actuale ale întreruperii activității din cauza un noul val de îmbolnăviri cu covid.

Pe fondul unei cereri mai scăzute la nivel mondial, și barilul de petrol a tot scăzut, iar în decembrie a ajuns la aproximativ 80 de dolari, cât era la începutul anului trecut, înainte de izbucnirea războiului din Ucraina.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult