Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bătaie cu săbii și împușcături în Dâmbovița. Un bărbat, în stare gravă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bătaie cu săbii și împușcături în județul Dâmbovița.

Un tânăr în vârstă de 30 de ani a fost rănit cu o sabie, după ce a sărit să apere un cunoscut, de 52 de ani, care fusese bătut de patru indivizi din sat.

Agresorii erau supărați că victima dăduse cu mașina peste sticlele lor cu bere, lăsate intenționat pe asfalt.

Omul a făcut greșeala să oprescă mașina și să le ceară explicații.

Însă, cei patru s-au năpustit asupra lui și l-au bătut până l-au lăsat inconștient.

Martorii au sunat la 112, iar polițiștii veniți acolo au fost nevoiți să tragă focuri de avertisment, în aer, pentru a potoli spiritele.

Citește și
baia mare
Șapte dintre bărbații care s-au bătut cu săbii și cuțite în Baia Mare au fost reținuți

Totul s-a petrecut pe drumul principal din satul Cazaci, comuna Nucet, din Dâmbovița.

Șoferul apucase să facă și o poză în care se văd sticlele cu bere lăsate pe asfalt.

În plină pandemie, petrecăreții n-au ținut cont de nicio interdicție și au ieșit pe drum să petreacă.

Luiza Bărboiu, primar comuna Nucet: „Unul dintre agresori a lovit cu o sticlă în mașina lui Florin. Doi dintre ei s-au năpustit pe Florin și l-au lovit cu pumnii, cu picioarele, cu o sticlă. Ar fi apărut și fratele unuia dintre cei doi cu o sabie. Era și poliția acolo. Unul dintre ei a tras un foc în aer."

Victima era la volan și se ducea către gară să își ia soția, navetistă. Văzând că soțul ei nu mai apare la gară și nici nu îi răspunde la telefon, soția s-a îngrijorat și a pornit spre casă. Pe drum și-a găsit soțul inconștient, într-o baltă de sânge.

Soția bărbatului bătut: „Era plin de sânge, nici nu l-am cunoscut, la față era vai de el, săracul. Au sărit câțiva copii să îi sperie, i-au speriat un pic, apoi a venit unul cu o mașină roșie cu o sabie și a tăiat un băiețel."

În încăierare, un tânăr, de 30 de ani, care sărise să îl apere pe șofer, a fost rănit la o mână, după ce fratele unuia dintre agresori a intervenit și el în scandal cu o sabie. Ambii răniți au fost duși la spital, însă șoferul este în stare gravă.

Rănitul a fost preluat de un echipaj de la ambulanță și transportat la Spitalul Județean, unde medicii i-au acordat îngrijiri. Pentru că starea i se înrăutățea, au decis să fie transferat către o clinică din Capitală. Între timp, cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei patru suspecți urmează să ajungă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult