Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bacău: Doi bărbați au fost reținuți, după ce au sustras de la o bătrână 4.200 de euro și 200 de dolari

Your browser doesn't support HTML5 video.

O bătrânică din Bacău a fost la un pas să rămână fără toate economiile, după ce a permis unor străini să îi treacă pragul, sub pretextul că îi oferă tacâmuri de lux la un preţ avantajos.

Necunoscuţii au reuşit să plece de la ea cu 4.200 de euro şi 200 de dolari. Poliţiştii le-au dat însă de urmă şi acum escrocii riscă să ajungă la închisoare, inclusiv pentru furt calificat.

Femeia în varstă de 80 de ani se întorcea acasă de la biserică în momentul în care a fost abordată de doi bărbaţi care i-au spus că sunt de la o firmă din străinătate şi au o ofertă grozavă pentru un set de tacâmuri de lux. S-au înţeles la 2000 de euro, iar bătrâna a avut neinspiraţia să îi duca acasă și să le dea banii.

Victimă: „Am scos banii să îi număr în dormitor şi au venit peste mine şi au văzut că am. I-am dat 2.000 de euro şi i-am zis să iasă afară, că stăteau în uşă, iar banii care au rămas să îi pitesc undeva. Când am băgat banii sub pernuţă, uşa mea are un decupaj de sticlă şi au văzut unde am pus banii."

În timp ce unul dintre străini o ţinea de vorbă, celălalt a reuşit să ia banii ascunşi de femeie, iar când bătrâna a observat şi le-a cerut banii înapoi, s-a prefăcut că îi dă toată suma.

Citește și
crima
Crimă pasională în Bacău. Orbit de gelozie, un bărbat și-a ucis cu brutalitate iubita

Bătrâna nu i-a mai numarat, grăbită să scape de cei doi indivizi dubioși. Și-a dat seama că a fost jefuită abia după ce necunoscuţii plecaseră. A sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Criminaliştii au cercetat în amănunt zona şi au reuşit să găsească indicii care să îi dea de gol pe suspecți.

Cătălina Păduraru, IPJ Bacău: „Poliţiştii au identificat şi reţinut un tânăr de 19 ani şi un bărbat de 44 de ani din judeţul Mureş bănuiţi de faptul că au sustras 4.200 de euro şi 200 de dolari din locuinţa unei bătrâne. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit păgubitei."

Bătrâna spune că s-a lăsat înșelată cu ușurință de cei doi, pentru că i-au vorbit frumos şi erau îmbrăcaţi bine.

Victimă: „După povestea asta am învăţat să nu mă urc în nicio maşină, să nu dau drumul la nimeni la uşă şi să ştie şi alte persoane să fie foarte atente pentru că ăştia au psihologie foarte bine pusă la punct şi ştiu să vorbească cu bătranii să îi ducă în eroare."

De această dată poliţişii au reuşit să gasească făptaşii cu ajutorul tehnologiei însă, de multe ori, hoţii scapă nepedepsiţi pentru ca bătrânii nu ţin minte suficiente amănunte care să îi ajute pe anchetatori.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult