Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autoritățile spun că nu și-au dorit confruntări cu manifestanții. O parte erau cunoscuți pentru violența lor

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marți dimineață, șefii structurilor de ordine publică din București și prefectul Capitalei au făcut primele declarații pe tema protestelor violente de luni noapte.

 

Colegul nostru Ovidiu Oanță a ascultat declarațiile și ne spune în detaliu ce au transmis oficialii pe această temă.

”Oficialii au spus foarte clar că nu s-a dorit o confruntare între forțele de ordine și protestari, chiar dacă participarea miilor de manifestanți, după ora la care nu ar mai fi trebuit să fie în stradă, era o manifestați ce putea să fie tolerată, însă totul până la momentul în care au escaladat violențele.

A fost momentul în care practice jandarmii au fost nevoiți să intervină, mai ales că mulți dintre cei care deveniseră violenți începuseră să arunce cu bolovani, să distrugă ce le ieșea în cale, de la mobilier stradal la geamurile mijloacelor de transport în comun.

Citește și
Protestatarii anti-restricție din Bacău au pătruns în curtea spitalului județean și i-au făcut pe doctori ”asasini”
Manifestanții anti-restricții din Bacău au pătruns în curtea spitalului județean și i-au făcut pe doctori ”asasini”

Spun jandarmii că le-au fost atacate și mașinile, ba chiar și răniți 12 dintre subofițeri, 3 dintre aceștia ajungând pentru îngrijiri medicale și la unitățile de primire a urgențelor.

Dincolo de acest confruntări s-a lăsat și cu reținerea a 188 de protestatari, care au fost duși la secțiile de poliție, dintr-un grup de 300 de care au provocat aceste violențe.

Mai mulți indivizi sunt cunoscuți pentru modul violent în care se manifestă la astfel de proteste. Dincolo de dosarele penale care sunt deja deschise pentru infracțiuni de genul ultrajului sau distrugerii s-au dat și amenzi.

Nu mai puțin de 222 de persoane au fost amendate, iar anchetele vor trebui să lămurească pe deplin ce anume s-a întâmplat cu adevărat după miezul nopții în Capitală, pentru că, în primă fază, protestele celor care nu sunt de acord cu aceste măsuri care au dus la restrângerea unor drepturi și libertăți au devenit din ce în ce mai violente.

Prefectul Capitalei a spus că nu se vorbește despre o limitare a acestor drepturi și libertăți, cât mai degrabă de o restrângere a confortului, câtă vreme cel puțin în Capitală incidența îmbolnăvirilor este una crescută, iar aceste măsuri nu fac altceva decât să reducă răspândirea acestui virus.

Sunt audieri în toi la secțiile de poliție, rămâne de văzut câți din cei 188 de protestatari vor primi și măsuri preventive, în funcție de dovezile strânse de autorități împotriva lor.

Cert este că după protestele de luni seară există pagube materiale și răniți, iar autoritățile spun că, în ciuda celor petrecute în Capitală, sunt proteste la care au participat în jur de 2.000 de oameni, iar restul locuitorilor nu au de ce să-și facă probleme. Dimpotrivă, autoritățile le mulțumesc pentru că ei înțeleg să respecte aceste restrângeri de libertăți.

Cel puțin deocamdată nu există informații precise cu privire la organizarea unor noi proteste, însă cu siguranță în mediile de socializare sunt promovate asemenea manifestări din partea celor care continua să conteste vehement aceste măsuri.

Cu siguranță, dacă aceste proteste vor continua, prezența forețlor de ordine în stradă va fi asigurată și s-a insistat pe acest mesaj: niciuna dintre forțele de ordine ale statului nu-și dorește o confruntare”, a declarat Ovidiu Oanță.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult