Modifica setarile cookie
Toate categoriile

4.000 de militari vor defila la parada de pe 1 Decembrie, de la Arcul de Triumf

Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti, 200 de mijloace tehnice, circa 50 de aeronave, precum și aproximativ 500 de militari din ţări aliate sau partenere, vor participa la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, relatează N

Parada din București va începe la ora 10.00, în Piaţa Arcul de Triumf. Iar trupele provin din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

De asemenea, militari străini provin din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina, anunţă MApN, citat de News.ro.

Tot în Bucureşti va avea, pe 1 Decembrie, începând cu ora 8:00, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani şi veterani de război, defilări şi expoziţii de tehnică militară de luptă şi armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare.

Citește și
Roaming
Premierul R. Moldova anunţă că românii şi moldovenii nu vor plăti tarife de roaming pe 1 Decembrie

Cu ocazia Zilei Naţionale, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

Repetiţiile pentru Parada militară vor avea loc după următorul program: vineri, la Terenul de instrucţie Ghencea, 23 noiembrie, şi marţi, 27 noiembrie, de la ora 09:45. De asemenea, în Piaţa Arcul de Triumf repetiții vor avea loc sâmbătă, 24 noiembrie, tot de la ora 09:45.

Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems - RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern nr. 912/2010. Pentru buna desfăşurare a Paradei militare organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 24 noiembrie şi 1 decembrie, precizează MApN.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult