Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ANI a descoperit averi nejustificate de 400.000 de euro. Cine sunt cei care nu pot dovedi proveniența banilor

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în cuantum total de 1.857.276 lei (aproximativ 400.000 de euro) în cazul a trei persoane.

Potrivit unui comunicat al ANI, Daniel Manea, director executiv al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Oraşului Eforie, judeţul Constanţa, nu poate justifica suma de 1.337.528 lei prin veniturile realizate, în acest caz fiind sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

De asemenea, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 314.486 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gheorghe Doru Epure, consilier în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea/Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea.

Al treilea caz este al Valeriei Ghinea, fost Comisar la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, care nu poate justifica suma de 205.262 lei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult