Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alex Dima: „Toţi politicienii au promis spitale. Unde sunt spitalele regionale?”

„Trăim în țara în care nimeni nu răspunde pentru aceste nenorociri” spune Alex Dima. Jurnalistul PROTV a publicat un text de opinie în care arată una din cauzele tragediei de la Constanța: cearta pe putere a politicienilor.

Incendiul izbucnit vineri, la Spitalul din Constanța, după alte nouă produse în unitățile sanitare, în mai puțin de un an și jumătate, a generat valuri de indignare pe social media. Jurnalistul PROTV Alex Dima a scris și el, pe contul de Facebook, de ce nu s-a făcut reformă în spitalele românești.

„9 morţi în incendiul din ATI Constanța. Se adaugă la cei 15 de la Neamţ, 20 la Matei Balş, 6 din Maternitatea Giuleşti şi lista rămâne deschisă. Trăim în ţara în care nimeni nu răspunde pentru aceste nenorociri. Toţi politicienii au promis spitale. Unde sunt spitalele regionale, unde sunt dotările şi renovările promise??? În loc să mişte ceva, aleşii noştri s-au certat pe putere toată vara şi încă sunt în plină gâlceavă. Totul sub privirile împietrite ale preşedintelui care o să meargă acum, probabil, la Constanța, să îşi exprime îngrijorarea. O să-i vedem şi pe domnul Cîțu, Arafat, Bode dându-şi cu părerea. Ar trebui ca din respect pentru cei care au pierit şi pentru familiile lor, să tacă. De demisii nu se pune problema pentru că aceşti oameni nu şi-au asumat niciodată nimic!”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult