Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă în Maramureș. Doi ucraineni reținuți pentru trafic de migranți au evadat din arestul poliției. Cum au reușit să fugă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mobilizare de forțe în Maramureș și in județele învecinate pentru a-i prinde pe cei doi tineri ucraineni care au evadat din Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

UPDATE 16.40 După ore întregi de căutări, au fost prinși ucrainienii care au evadat din custodia Poliției Maramureș. Cei doi au fost găsiţi la mai bine de 40 de kilometri de Baia Mare. Au reuşit să fugă noaptea trecută, după ce s-au strecurat pe geamul de la baie.

Cei doi fugari au fost prinşi pe un câmp, din comună Desești. Au reușit, în cele câteva ore, să acopere peste 40 de kilometri.

UPDATE 13.00 Zona este plină de filtre, iar zeci de echipaje caută să le dea de urmă suspecților.

Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți ucraineni ar fi evadat după miezul nopții din centrul de reținere.

Citește și
Luptatori jihadisti
Cinci jihadişti ar fi evadat dintr-o închisoare din Siria după tiruri ale armatei turce

Au reușit să se strecoare pe geamul de la baie, după ce au forțat și grilajul montat. Când și-au dat seama că lipsesc din celulă, polițiștii au dat alarma.

Cei doi indivizi au fost prinși pe 18 septembrie, la graniță - ajutau patru indieni să intre ilegal în țara noastră.

Ucrainenii au fost reținuți și apoi arestați preventiv.

Acum, polițiștii din Maramureș le-au cerut ajutorul și colegilor din județele vecine. Evadații sunt dați în consemn la frontieră.

- - - -

”Azi-noapte, doi tineri, ambii de 21 de ani, din Ucraina, au evadat din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş. Atât în municipiul Baia Mare, precum şi în tot judeţul, au fost instituite filtre, pentru prinderea persoanelor în cauză”, anunţă poliţia.

Cei doi au fost reţinuţi pentru trafic de migranţi.

Unul dintre cei evadaţi are 1,80 m înălţime, ochi albaştri, păr blond tuns scurt.

La momentul evadării, acesta era îmbrăcat cu un tricou vişiniu, pantaloni de trening negri cu dungă albă şi avea şlapi în picioare. Cel de-al doilea tânăr are 1,70 m înălţime, ochi albaştri, păr şaten tuns scurt.

La momentul evadării acesta era îmbrăcat cu un hanorac verde-negru, pantofi sport de culoare neagră, şapcă de culoare neagră, pantaloni de trening negri. Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigatii Criminale. Cei care îi văd sunt rugaţi să sune de urgenţă la 112 sau să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult