Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accidente în lanț pe autostrada A3, în mai puțin de 24 de ore. Un bărbat și-a pierdut viața

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două accidente grave s-au petrecut în mai puțin de 24 de ore pe autostrada A3, în județul Cluj.

Un bărbat de 45 de ani din județul Covasna și-a pierdut viața, iar echipajele de salvare, care au solicitat și un elicopter SMURD, nu au putut face nimic pentru el. Din primele date, neatenția la volan ar fi cauza ambelor accidente, spun polițiștii.

Paramedicii au încercat zadarnic să îl salveze pe șoferul de 45 de ani, blocat în vehicul după impactul violent. Potrivit datelor poliției, acesta ar fi încercat să schimbe banda de circulație, nu s-ar fi asigurat și a fost lovit violent de un atoturism care circula regulamentar pe prima bandă.

Șofer: „De pe banda de încadrare a intrat în fața mea, pe prima bandă. Nu am mai putut, ce să mai fac. Am tras stânga de volan, se și vede. Se și vede că numai pe partea dreaptă l-am agățat, nu am mai putut să fac nimic. Nu am mai putut să frânez, nu am mai putut să fac nimic.”

Bărbatul de la volan s-a stins la scurt timp după accident.

Citește și
accident
Accident pe A3. Un bărbat a fost grav rănit după ce maşina sa a fost lovită din spate de un autotren

În mașină se mai afla și o femeie de 72 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri.

Vlad Borș, ISU Turda: „Cele două victime au fost descarcerate și predate echipajelor SAJ și EPA.”

Mircea Rotar, comisar șef de poliție: „Desfășurăm activități pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”

Și miercuri, tot pe autostrada A3, alte două autoturisme s-au ciocnit violent. Polițiștii spun că nu a fost păstrată distanța de siguranță. Un bărbat a fost rănit grav și a fost dus la spital de urgență. În ambele cazuri anchetele sunt în plină desfășurare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult