Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Abandonați în pandemie, fără guvern și cu un parlament inert. CTP: ”România, în momentul de față, este iadul Covidului”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu un guvern lăsat fără atribuții și un parlament inert, România pare o țară abandonată în plin dezastru medical. Politicienii amână să ia decizii care ar putea rezolva măcar o parte dintre problemele urgente, aduse de valul 4 al pandemiei.

 

Își pasează însă responsabilitatea, iar premierul demis spune că societatea civilă ar trebui să vină cu o soluție pentru a încuraja vaccinarea.

În parlament, liberalii au depus abia acum trei zile o lege care ar constrânge doar medicii și profesorii să se imunizeze. Despre impunerea certificatului verde, ca în alte țări, nici vorbă.

În ziua în care România a înregistrat recorduri negre la numărul de morți răpuși de Covid și la îmbolnăviri, premierul demis a fost întrebat insistent ce soluții au autoritățile.

Florin Cîțu: ”E nevoie ca societatea să înțeleagă că e nevoie de vaccinare, cum am făcut și până acum, cu prefecții. Vom spune să promoveze, responsabilitatea trebuie să fie și a noastră, a fiecăruia dintre noi”.

Citește și
CTP Cristian Tudor Popescu
CTP, despre criza politică: Sunt extrem de excitați de lupta pentru putere. Nu au fost cinstiți, dar măcar să nu fie tâmpiți

Abia săptămână trecută Florin Cîțu și câțiva liberali au depus la Senat un proiect prin care cadrele medicale de la stat ar fi constrânse să se vaccineze. Cele care nu sunt de acord, ar trebui să se testeze periodic pe propria cheltuială. 

Certificatul verde, obligatoriu în alte țări, ignorat la noi

 Inițial, în acest proiect premierul voia să introducă și obligativitatea certificatului verde peste tot, chiar și în magazine. Însă pentru că ideea a stârnit controverse, a renunțat.

Proiectul de lege nu este acum decât o hârtie într-un sertar atât timp cât politicienii sunt ocupați cu jocul politic al formării unui nou guvern.

În multe țări europene, certificatul verde - care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă - este folosit la scară largă, în multe activități care presupun aglomerări.

În Italia, de exemplu, este cerut la locul de muncă, fie că e la stat, fie la privat, dar și în mijloacele de transport în comun. În Franța, e nevoie de certificat chiar și la locul de joacă în aer liber. Iar în Belgia - inclusiv la târguri.

Dan Barna: ”La începutul lui iunie spuneam exact lucrurile care se întâmplă acum, spuneam că e nevoie de acces limitat pentru persoanele vaccinate în mall-uri, în spații, probabil pentru că perspectiva valului 4 devenise o certitudine, atunci Cîțu spunea că nu avem nicio problemă, iată că am avut probleme - premierul a ignorat toate semnele venite din restul lumii”.

Ne-am relaxat aproape total mult prea devreme

 La fel au ignorat parlamentarii și ordonanța prin care se reglementau certificatele verzi - documentul a fost votat de senatori, dar de o lună este la Camera Deputaților blocat și fără susținere pentru că PSD ar vrea să introducă certificate verzi și pentru cei care au test negativ.

Dacian Cioloș: ”Din păcate, la noi s-a mers foarte repede cu o relaxare aproape totală în vară, trecem în România foarte ușor de la o extremă la cealaltă, s-a trecut la o relaxare totală, guvernul atunci nu mi s-a părut preocupat de cum să gestionăm lucrurile, acum ne dăm seama că e aproape prea târziu, măsurile de acum vor avea efect peste o lună- două”.

Guvernanții nu au luat nicio clipă în calcul măsuri drastice, precum o carantină totală, așa cum s-a întâmplat în alte țări.

Letonia, de pildă, intră în carantină pentru o lună, după ce numărul îmbolnăvirilor a crescut, iar acolo jumătate din populație este vaccinată, față de nici o treime la noi.

CTP: ”Măsura este carantina totală, 2 săptămâni cel puțin”

 Cristian Tudor Popescu, gazetar: ”Se întrece fiecare să piardă timpul, odată cu pierderea fiecărei zile, nu se pierd numai 24 de ore, se pierd zile din viața unor oameni, pentru că în fiecare zi, iată, mor peste 500 de oameni în fiecare zi - deci, cât valorează o zi acum? Ce măsuri ar trebui luate acum? Măsuri pe care acest guvern nu le ia. De ce nu le ia? Pentru că e cu spatele la zid, în situație vulnerabilă, e preocupat în primul rând să nu piardă capital politic, nu că mor oamenii. Și-atunci nu se ia măsură pe care o impune - nici nu avem ce comenta - măsura este carantina! Carantina totală, 2 săptămâni cel puțin.

În acest moment, sunt indivizi și individe care apar la TV sau vorbsc în fața unor mase de oameni și fac propagandă împotriva vaccinului, sunt persoane cu funcții în state, sunt medici, preoți cu rang, ar trebui ca aceste persoane să fie reținute și cercetate penal în procedură de urgență pentru zădărnicirea combaterii bolilor. La o asemenea stare, în primul rând trebuie declarată de către dl președinte stare de urgență, stare de urgență! La cifrele acestea care sunt pe toate ecranele lumii, România este, în momentul de față, iadul Covidului”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult