Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A început procesul de eliminare a pungilor de plastic din magazine. Unii clienți au fost premiați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ori de câte ori mergem la cumpărături, ieşim din magazine cu câte o pungă de plastic pe care o aruncăm apoi, fără să conştientizăm care este impactul asupra mediului.

Un prim pas însă a fost făcut. De la 1 iulie cele foarte subţiri au fost interzise. Iar marți, de ''Ziua Mondială fără pungi de plastic'', mai multe organizaţii de mediu au încercat să-i convingă pe oameni să facă o schimbare. Coşul cu cele mai puţine produse ambalate în plastic a fost răsplătit.

Zeci de voluntari de la organizaţiile de mediu au vorbit cu oamenii şi au încercat să le explice că un simplu gest de a renunţa la o pungă de plastic poate face diferenţa pentru mediu.

Iar cei care au cumpărat responsabil au şi câştigat sacoșe din material textil, săculeţi pentru legume sau fructe ori recipiente din metal în locul PET-urilor.

Soluţii pentru a evita plasticul există. Andrei trece printr-un astfel de experiment pentru a doua oară.

Andrei Cosuleanu, preşedinte Let's do it România: ”Am început de la lucrurile simple: mi-am luat o sacoşă pentru supermaket. Mă duceam la supermaket cu propria caserolă, azi îmi iau iaurt la sticlă de sticlă, sau lapte la sticlă de sticlă.''

În lume se vând anual peste 500 de miliarde de pungi. Adică peste un milion în fiecare minut. În România, un prim pas a fost făcut. De la 1 iulie, niciun supermaket nu se mai aprovizionează cu pungi subţiri de plastic, iar peste şase luni nu le vom mai găsi la case pentru că din 2019 vor fi interzise în totalitate.

Consumăm şi reciclăm. Un slogan care ar trebui să ne determine să fim mai responsabili, pentru că Uniunea Europeană ne impune ca până în 2020 să reciclăm 50% din plasticul pe care îl aruncăm, iar planul Uniunii Europene este că până în 2025 toate ţările din Europa să renunţe la astfel de produse din plastic: farfurii, tacâmuri sau pahare. Un bun exemplu în acest sens este Franţa, chiar dacă noi mai am răgaz 7 ani de acum încolo să ne organizăm, francezii interzic astfel de produse chiar anul viitor.

Astfel, în ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori şi-au pus bazele unor firme bazate pe reciclare. De la mobila din carton- pătuţuri pentru copii, lustre sau fotolii, până la tacâmuri, farfurii din tărâțe de grâu comestibile sau sacoșe din materiale textile, toate sunt variante ceva mai scumpe, dar mai sănătoase pentru mediul înconjurător.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult