Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A fost inaugurată singura grădină senzorială dintr-o școală de stat din România. Poartă numele lui Adi Bărar

Your browser doesn't support HTML5 video.

Începând de vineri, copiii cu nevoi speciale de la o școală din Constanța se vor bucura de o gradină senzorială pe care o au pusă la dispoziție chiar în curtea unității de învățământ.

Trupa Cargo, împreună cu autoritățile au contribuit la împlinirea acestui vis pentru cei mici. Artiștii au susținut zeci de concerte pentru a reuși să strângă fondurile necesare, iar acum proiectul a devenit realitate.

Nisip, pietriș, buturugi, scoarță de copac – toate aceste elemente din natură contribuie la dezvoltarea simțurilor. Aleea senzorială este noua atracție pentru cei 150 de copii de la aceasta scoală. Costurile pentru un astfel de spațiu terapeutic ajung la 20.000 de euro.

Roxana Giubernea, directoare Școala "Maria Montessori": "Este un beneficiu major în recuperarea elevilor, chiar și în învățământul de masă, știm că acolo sunt integrați foarte mulți elevi cu cerințe educaționale speciale". Toate acestea nu ar fi fost posibile fară implicarea oamenilor cu suflet mare. Printre ei membrii trupei Cargo, care au susținut zeci de concerte de caritate pentru a aduna fondurile necesare. Conducerea școlii a decis ca grădina terapeutică să poarte numele lui Adi Bărar, compozitor și chitarist al formației, răpus de Covid în luna martie. În județul Constanta, acesta este singurul spațiu amenajat special cu scop terapeutic într-o unitate de învățământ cu nevoie speciale.

 

Citește și
adrian barar
Ce spun apropiații lui Adrian Bărar, după deces: „A fost răpus de această boală cruntă”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult