Modifica setarile cookie
Toate categoriile

1.700 de zboruri au avut întârzieri pe Aeroportul Otopeni în două săptămâni, iar un pasager a fost lăsat pe pistă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Aproape 1700 de zboruri au avut întârzieri pe cel mai mare aeroport din România, „Henri Coandă”, numai în ultimele două săptămâni. În acest haos, unii pasageri au rămas fără locuri, alții au făcut o escală de care nu știau.

Și toate acestea, pentru că cererea mare de zboruri a surprins companiile care duc lipsă de personal după restructurările masive din pandemie. Reprezentanții companiei „Blue Air”, amendată de Autoritatea pentru Protecția Consumatorului cu 2 milioane de euro pentru zborurile anulate, a anunțat că în niciun caz nu vor ieși de pe piață, așa cum a afirmat preşedintele ANPC.

200 de pasageri au aflat că vor avea o escală la Iași doar în momentul îmbarcării în avionul care trebuia să-i ducă de la Bucureşti la Bruxelles.

Radu Niculiu, pasager: „Am zburat de la Bucureşti la Bruxelles - Charleroi, am avut surpriza foarte neplăcută ca de la îmbarcare să fim anunţaţi că vom avea un stop, şi anume la Iaşi, în direcţia opusă pentru a lăsa un pilot care trebuia să ajungă la Iaşi pentru ca acea companie să nu anuleze un zbor. Ulterior am aterizat la Iaşi, în 5 minute acel pilot a coborât din aeronavă, noi evident neavând încă un culoar de zbor asigurat, am stat la sol o oră şi 10 min ''

Nu este un caz singular, iar pasagerii trebuie să ştie că pot depune plângere dacă au cumpărat bilete pentru un zbor direct, fără escală.

Citește și
Wizz Air
Wizz Air va reduce zborurile în această vară, din cauza lipsei forţei de muncă şi a grevelor

Pe 17 iulie, Bianca s-a prezentat la aeroportul Henri Coandă cu 3 ore şi jumătate înainte de zborul pentru Londra. A ajuns acolo abia după 12 ore.

Bianca Guțuțui, pasageră: „Am ajuns la aeroport, ne-am dus la check-in în față, unde ni s-a spus că nu suntem găsiţi pe lista de îmbarcare. Ințial ne-au spus că nu ne găsesc pe listă, apoi că ne găsesc, dar suntem pe lista de ieri, că uite, am ratat zborul, noi având biletele de avion pe care scria clar 17 iulie, ne-au spus că nu-i interesează ce scrie pe biletele noastre de avion.''

A încercat să contacteze firma de la care a cumpărat biletele, însă nu a răspuns nimeni. Aşa că a apelat la avocaţi şi speră să îşi recupereze banii.

CITEȘTE ȘI: Tentativă de phishing în numele ANAF. Infractorii cibernetici te păcălesc că ai impozite de plată

În perioada 7-13 iulie, în doar o saptămână, peste 700 de zboruri au avut întârzieri pe aeroportul Henri Coandă, cele mai multe de la Wizzair, Tarom și Rynair. Blue Air e pe poziţia 4, cu 94 de zboruri întârziate. În prima săptămână a acestei luni, 56 de zboruri s-au anulat, iar aproape 1000 au întârziat.

Autoritatea pentru protecţia consumatorului a primit mai multe plângeri din partea pasagerilor, iar compania Blue Air a fost amendată cu 2 milioane de euro. La începutul săptămânii, preşedintele ANPC şi-a arătat îngrijorarea că în urma amenzii record, compania Blue Air şi-ar pregăti ieşirea de pe piaţă. Directorul companiei neagă însă.

Cristian Rada, acţionar principal Blue Air: „Blue Air nu are în plan să dispară de pe piaţă, îi asiguram pe toţi cei 70.000 de oameni care şi-au luat în viitor bilete că nu vor pierde zborurile, noi nu am anulat niciun zbor”.

Atenţie şi la regulile stricte ale companiilor. Un pasager a rămas pe pista aeroportului din Bucureşti pentru că nu le-a respectat.

Pasager WizzAir: „Una dintre însoţitoarele de bord mi-a refuzat îmbarcarea pe motiv ca m-a văzut fumând lângă avion. I-am explicat că nu am niciun pachet de ţigări la mine, culmea , nu aveam nici brichetă, nu aveam nimic, singurul lucru pe care îl aveam era un dispozitiv de vapat pe care e adevărat că l-am folosit, dar l-am folosit la o distanţă mare de avion. Angajaţii au închis avionul pe mine lăsându-mă pur şi simplu pe pistă, între avioane”

A intervenit inclusiv Poliţia de frontieră, însă fără succes. Fumatul de orice fel este strict interzis, atât în avion, cât şi pe pistă, până la ieşirea din aeroport.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult