Modifica setarile cookie
Toate categoriile

15 bătrâni infectați cu coronavirus, ținuți încuiați într-un azil ilegal, în Sibiu

Your browser doesn't support HTML5 video.

Descoperire înfiorătoare la Sibiu: 15 bătrâni neputincioşi şi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost găsiţi într-un azil clandestin, după ce patronul căminului a ajuns la spital bolnav de Covid şi a mărturisit că i-a lăsat încuiaţi acolo.

Echipajele SMURD şi medicii au spart uşa imobilului şi aşa au reuşit să-i scoată pe cei 15 vârstnici şi să-i transporte la spital. Acum sunt cu toţii sub supraveghere medicală, iar autorităţile cercetează cum a putut funcţiona azilul, fără niciun fel de autorizaţii.

Cei 15 bătrâni erau deshidrataţi şi acuzau dureri. În clădire nu se află niciun îngrijitor, iar oamenii nu se puteau deplasa nici ca să-şi ia un pahar cu apă.

Bolnavii cu vârste între 55 şi 92 de ani au fost duşi la spital, acolo unde se află deja cel care îi găzduia contra cost. Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu: „După evaluarea medicală, 11 pacienţi au fost transferaţi la alte unităţi medicale din judeţul Sibiu care acordă îngrijiri de specialitate pacienţilor Covid, unul a plecat cu recomandări medicale iar patru pacienți au rămas în cadrul spitalului."

Asistenţii sociali caută acum rudele bătrânilor, pentru a le înştiinţa de soarta lor. Bărbatul care administra azilul trebuie să dea explicaţii. În imobilul pe care-l deţine a funcţionat o asociaţie care oferea servicii de îngrijire pentru vârstnici. Organizaţia a fost radiată acum mai bine de un an, dar activitatea a continuat, se pare, fără forme legale. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt Prefectura Sibiu: „Anterior radierii, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială datorită faptului că nu avea autorizaţie de funcţionare precum şi alte nereguli identificate la aceea vreme. Acesta asociaţie nu a avut niciodată acreditare ca furnizor de servicii sociale şi nici nu a deţinut licenţa pentru furnizarea serviciilor de tip cămin pentru persoanele vârstnice şi nici nu a depus o solicitare în acest sens.” Acum imobilul pare pustiu: nici la uşă, nici la telefon nu mai răspunde nimeni. Cei care locuiesc în apropiere evită să vorbească despre ce se întâmplă acolo. Autorităţile fac cercetări în acest caz.

Citește și
lemur
Doi lemurieni gemeni s-au născut la grădina zoologică din Sibiu. De ce este un eveniment rar

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult