Românul care și-a lăsat familia în Anglia si face minuni în România: “Dacă nu erau ei, eram mort, vă spun adevărul”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
De 3 ani, bate satele României în lung și în lat, intră prin casele unor oameni uitați și ignorați de restul lumii și ajută, aducând un strop de alinare. Banii pentru acțiunile lui vin de la românii plecați peste graniță. Marius încearcă să repare drama produsă de exodul care a lasat aici fără ajutor sute de mii de bătrâni.
Avem o țară îmbătrânită. Prin satele ei, un noian de suflete, sute de mii își duc bătrânețea uitate și neștiute de nimeni, ignorate de autorități, neluate în seamă de semeni. Această realitate l-a izbit atât de tare pe Marius încât își dedică acum tot timpul "acțiunilor", cum le spune el, prin care calcă pragul acestor oameni, le duce daruri și le contruiește case. Are 7 ridicate până acum și are mii de cazuri, bătrâni și copii pe care îi ajută.
Marius Simionică: “Indiferent de cât de puțin am avea dacă ne dorim cu adevărat să facem bine putem face lucurul asta. Putem ajuta pe cel de lângă noi. Nu trebuie să avem o situație materială pentru a fi atenți la cei din jur. La cei care au cu adevărat nevoie de noi. Uneori chiar nu este nevoie de lucruri materiale. De multe ori o vorbă, o vorbă bună, o îmbrățișare, atunci când stai și asculți pe cineva, îi asculți oful asta înseamnă o fapta bună”.
Marius a plecat din țară în 2005 și a umblat prin toată lumea până s-a stabilit în Anglia unde era tehnician într-o fabrică de roboți. În timpul liber gestiona mai multe site-uri prin care le oferea românilor informații despre cele necesare adaptării la viață într-o altă țară. Într-o zi o familie cu un copil bolnav i-a cerut ajutorul, Marius a spus povestea pe Internet, iar românii care-l urmăreau i-au trimis bani. Așa a început să facă bine. El găsește cazurile, românii din diaspora vin cu banii.
În timp, nevoia de ajutor, dar și susținerea venită din diaspora au fost atât de mari încât, Marius a renunțat la viață în Anglia, a înființat asociația "Marius și prietenii" și s-a pus pe treabă. Acasă, în satul Aluniș în Dâmbovița e agitație mare. Marius se pregătește să pornească într-o acțiune tocmai în Bacău. Familia, vecini și voluntari îl ajută la împachetat.
Întrebată despre cum este să aibă casa plină de oameni, Ecaterina Simionică, mama lui Marius, a spus: “Mare bucurie cred că am făcut sute, mii de pachete. Cu vecini, cu fete care mă ajută”.
Elena vine din București să ajute, atunci când e nevoie.
Elena, voluntar: “De când l-am cunoscut i-am spus că e un înger printre noi. Puțini oameni sunt care să se lase pe ei ca să-i ajute pe alții. Mai rar așa ceva".
În ziua următoare, la 3 și jumătate dimineața se pune pe drum împreună cu Mihai, cumnatul sau. După 300 de kilometri ajung în satul băcăuan, Slobozia, unde îi așteaptă Lidia Nicodin, educatoare în sat, și unde 40 de bătrâni au nevoie ajutor.
E un sat îmbătrânit, fără tineri, mulți sunt plecați la muncă peste graniță, acolo de unde s-a întors Marius. Banii pentru aceste acțiuni de acolo vin, de la românii care știu ce au lăsat acasă și vor să ajute.
“-Copii aveți?? Unde sunt? -În lumea largă..nu sunt în țară. Nicunul. În Italia. Acolo e patria lor”.
“Neputând fi fizic aici eu m-am transformat într-un mesager al lor. Un mesager al românilor de afară pentru românii de aici”, a spus Marius.
A ajuns în acest colț de lume acum 3 ani, după ce educatoarea Nicodin i-a cerut câteva rechizite pentru copii.
Lidia Nicodin: “Este un om cinstit, milos, danic, săritor..eu nu am văzut pe site-ului un om care i-a cerut ajutorul și nu s-a dus să îl ajute”.
“Colectivul m-a stors cu totul”, spune o bătrână, într-un pat.
Urmele comunismului încă sunt adânc brăzdate în viețile acestor oameni.
“Noi am fost necăjiți cu Ceaușescu. Veneam de la muncă de la prășit domn șef cu copiii mititei și găteam foi de ceapă cu mămăligă. Și murim și tot necăjiți...”, a declarat o altă bătrână.
Bătrână Victoria nu are nici măcar un leu în casă. Are multe datorii.
“-Ce datorii ai mamaie? -Am vreo 2 milioane 8 sute... -Bagă ăștia (bani – n.red.) undeva să plătești datoriile și să iei și lemne”.
Marius nu e prea vorbăreț. Îi ține de mână pe acești oameni, îi strânge la piept. Iar asta face cât multe vorbe.
Marius Simionică: “Nu alimentele, nu medicamentele, singurătatea e cea mai grea boală pentru ei și mai grav e că mulți au copii, au pe cineva mai departe sau mai aproape, dar pur și simplu nu le mai pasă, nu mai trec să le spună o vorba bună și pentru mulți asta este cea mai apăsătoare durere. Singurătatea”.
Se fac mai bine de 3 ani de când Marius s-a întors în țară și s-a aruncat în această poveste. Banii pentru trăi îi vin din acțiunile pe care le are în câteva firme. Seara, se oprește să stea de vorbă cu fiul care a rămas în Aglia.
Mihai, cumnatul lui Marius: “E un nebun. De când a venit în România avem 500 de mii de km în toată țară făcuți numai cu nebunii de genul asta”.
“-Și de faceți treaba asta? El e nebun. Dar tu? -E o boală care se molipsește. Când am incepust să facem lucrurile astea am văzut că au un efect benefic nouă. Practic când ajungi acasă nu știi de unde să începi să povestești ce ai făcut cât de bine te simți să faci lucrul asta”.
Lui Moș Gogu i-a construit casă, după ce câțiva vecini au cerut ajutor.
„Imediat ne-a răspuns la mesaj și a fost a doua zi aici...”, a spus o vecină.
“Practic ploua în casă. Era camera în care locuia. Erau locuri în care puteai să vezi cerul”, explică Marius.
“Oameni cu suflet bun. Dacă nu erau ei, eram mort, vă spun adevărul”, spune bătrânul.
În câteva săptămâni casa a fost în picioare. Și astfel de povești sunt multe. Marius află de ele, bate țară dintr-un colț în altul și aduce alinare cu ajutorul românilor plecați departe. Repara cumva, într-o mică măsură drama multor familii rupte de plecarea peste mari și țări. În jurul lui s-au adunat voluntari, ajută, fac bine, convinși că poți să faci răi din ce ai.