Povestea tinerei din Brașov care se luptă să scoată mii de copii din sărăcie. Câți a adoptat

Galerie foto

Gestul ei a adunat în jur o întreagă comunitate care donează sau face voluntariat în sprijinul pruncilor ajutaţi. Cati Roos e liderul de la care România trebuie să înveţe că sărăcia poate fi eradicată investind în educaţie.

Într-o lume pe care oamenii se feresc să o vadă, cresc 1,4 milioane de copii. Acolo Cati îşi construieşte echipa cu care va schimba lumea. Sunt pruncii uitaţi ai României, pe care-i salvează prin educaţie. Sunt cerşetorii pe care îi ia în casă. Sunt miile de suflete în care aprinde lumina speranţei.

Zeci de copii adună din satele din Braşov ca să le dea săptămânal o masă caldă şi să facă teme cu ei.

O dată pe săptămână microbuzul ei se opreşte lângă casele lor ca să le aducă mâncare, rechizite, haine şi tot ce adună din donaţii. Apoi, alături de voluntarii inspiraţi de povestea ei, improvizează un after-school într-un restaurant unde le dau o masă caldă şi fac teme cu ei. Şi-ar dori să cumpere un container utilat, pe care să-l ducă în sat şi să adune acolo copiii. Pentru asta trebuie să facă însă rost de bani.

Silviu e unul dintre copiii care-i mângâie sufletul. Pentru că a văzut în ochii lui o sclipire care-i dă certitudinea că băiatul ăsta afectuos va fi bine. Când l-a întâlnit era înfometat. N-avea rechizite şi nici dorinţa de a merge la şcoală. Azi e mândria ei.

Adela a dormit de multe ori în casa ei. Locuieşte cu surorile ei într-o cameră improvizată într-un grajd de lângă satul Fiser, unde Caty a ajuns pentru că o caută pe mama Roxanei, o fetiţă de cinci ani pe care o luase în plasament dintr-un centru, în urmă cu opt ani. Era deja mamă a trei copii adoptaţi şi continuă să ia în casa ei copii abandonaţi. Doar 19 ani avea în 2001 când a luat de pe străzi, din Timişoara, doi fraţi de 10 şi 11 ani care cerşeau. Le-a dat părinţilor lor banii pe care copiii îi produceau într-o lună.

Cati Roos: Cand nu aduceați bani acasă, ce se întampla? Copil: Se supăra tata. Cati Roos: Le-am dăruit siguranță. 

Când Cati a câştigat suficienţi bani din traduceri, s-au mutat singuri. Mergeau în centre să se joace cu pruncii abandonaţi, ca să înveţe să dăruiască la rândul lor. Aşa au cunoscut-o pe Teresa, care-şi petrecea ziua de naştere într-un pătuţ. Singură.

Cati Roos: Chiar în ziua în care am fost eu acolo, împlinise un an. Şi asta m-a emoţionat.

Mathias Roos, soţul lui Cati: E un pic neobosită, are proiecte multe şi mereu aleargă să ajute oameni.

Cati Roos: Îţi sfâşia inima. Copii înspăimântaţi, e ceva ce nu pot accepta. Copii nedreptăţiţi, trataţi cu indiferenţă sau batjocoriţi, e ceva ce nu pot accepta şi cred că de aia m-am întins.

Cati: Este un suflet şi o energie extraordinară care ne inspiră pe noi, pentru că o urmăm efectiv. Mergem după ea. Hai că aveam nevoie să aranjăm o casă, să facem curăţenie şi mergem dupa ea îi iau şi pe copiii mei.

Cati: Să înveţe carte, când o merge să aibă serviciu. Să citească, măcar el să aibă un pic de carte.

Cati: Copiii aceia sunt chiar deosebiţi. Și știu că erau pe stradă cu mama lor, pentru că nu aveau ce mânca, nu furnizau bani pentru cineva şi aflasem eu că unu dintre ei se trezea foarte devreme, la cinci, să meargă la școală şi am vrut să le dau şansa să aibă educaţie şi au şansa de a învăţa şi de a creşte mari şi buni şi îmi spun asta.

Nu s-a gândit prea mult nici atunci când a plecat cu copiii spre Braşov, nici când a luat-o pe Teresa. N-a contat că era ea aproape un copil. A ştiut că trebuie să-i salveze.

Elvis şi Rafael sunt azi adulţi. S-au mutat în Timişoara şi vin des să-şi viziteze mama şi surorile mai mici: Teresa şi Sofia, fetiţa naturală a lui Cati pe care a născut-o în urmă cu cinci ani după ce s-a căsătorit cu Mathias, un neamţ venit în vizită în România cu orchestra în care e muzician. A fost şocat să vadă casa plină de copii permanent, dar în timp s-a obişnuit şi acum e parte din poveste.

Mathias Ross, soţul lui Cati: E un pic neobosită, are proiecte multe şi mereu aleargă să ajute oameni.

Când a cunoscut-o, Cati era mamă a şase copii. Băieţii, Elvis şi Rafael erau deja majori şi locuiau singuri, iar locul lor în casă fusese luat de alte două fete: Roxana şi Oana, amândouă scoase din centre de plasament. Făcea asta ca să le ofere un mediu stabil, un loc în care să se simtă în siguranţă.

Cati Roos: Îţi sfâşia inima. Copii înspăimântaţi, e ceva ce nu pot accepta. Copii nedreptăţiţi, trataţi cu indiferenţă sau batjocoriţi, e ceva ce nu pot accepta şi cred că de aia m-am întins.

Roxana fusese dată la centru când avea cinci ani, aşa că ruperea de familie a fost extrem de traumatizantă.

Introvertită şi parcă mereu în căutare de răspunsuri, copila cu ochi albaştri e azi mare, la liceu. Uneori merge cu Cati şi fraţii mai mari la Grajduri, unde cresc surorile ei, să le ducă de mâncare.

Copilă priveşte spre familia naturală, iar în privirea ei e furie şi negare. Înţelege exact câtă şansă i-a dăruit ei Cati. O şansă pe care mama ei adoptivă vrea să le-o dea şi surorilor ei mai mici.

Acasă, în bucătăria apartamentului în care familia numeroasă a lui Cati locuieşte cu chirie, copiii vorbesc despre mama lor şi lupta ei continuă.

Copil: Cred că aş fi rămas până la 18 ani în centru şi n-aş fi avut multe şanse pe care le am acum. Ne iubeşte, sunt sigur de fapt. Pe toţi îi iubeşte are o inimă mare, îşi dedică tinerețea pentru a ajuta, a-i scoate din sărăcie.

Roxana e cea mai tăcută. E încă marcată de întâlnirea cu familia ei, de realitatea din care Cati a salvat-o.

Fraţii se adună în jurul ei. Împreună au trecut prin toate, iar în spatele lor a stat mama lor, Cati. Roxana locuieşte cu părinţii lui Cati şi e la liceu.

Cea mică, Sofia, e la grădiniţă şi e sufletul casei.

Sunt emoţionaţi de revedere şi fac planuri pentru zilele ce urmează. Vor să o ajute pe Cati la Asociaţia Eltera, ce poartă iniţialele lui Elvis, a Teresei şi a lui Rafael. Există câteva companii din Braşov şi nu numai care investesc în proiectele ei, air asta o ajută să cumpere rechizite şi haine pentru micuţi.

Cati: Este un suflet şi o energie extraordinară care ne inspiră pe noi, pentru că o urmăm efectiv. Mergem după ea. Hai că aveam nevoie să aranjăm o casă, să facem curăţenie şi mergem dupa ea îi iau şi pe copiii mei.

Într-un casă dărăpănată din Budila, Cati a descoperit un copil care voia să înveţe.

Cati: Să înveţe carte, când o merge să aibă serviciu. Să citească, măcar el să aibă un pic de carte.

Cati a turnat şi fundaţia unei locuine pe care visează să o ridice pentru ei. A început o campanie pe Facebook prin care îndeamnă oamenii să cumpere cu 7 lei o cărămidă. A strâns puţin, dar are speranţe.

Bună în acţiune a fost şi când s-a trezit la birou cu doi copii care cerşeau. Le-a căutat familia şi când a aflat că mama şi copiii erau abuzaţi de tată, a trimis o maşină şi i-a scos de acolo.

I-a luat din casa tatălui abuziv şi i-a ajutat să închirieze o garsonieră. Mama s-a angajat la o fabrică de ţesături şi-şi întreţine pruncii singură. Iar ea e dovada că o mână întinsă când sunt la marginea prăpastiei poate schimba defintiv soarta unor copii. Faţa şi cei trei băieţi merg la şcoală zilnic, iar unul e campion la fotbal.

Mamă: N-aş vrea nimic decât să am casă mea să nu mai ajung pe drumuri. Nu mai plâng în fața fetei ,că şi aşa sunt bolnavă.

Cati: Copiii aceia sunt chiar deosebiţi. Și știu că erau pe stradă cu mama lor, pentru că nu aveau ce mânca, nu furnizau bani pentru cineva şi aflasem eu că unu dintre ei se trezea foarte devreme, la cinci, să meargă la școală şi am vrut să le dau şansa să aibă educaţie şi au şansa de a învăţa şi de a creşte mari şi buni şi îmi spun asta.

Cati a înţeles că în România săracă, educaţia e lux. Iar ea şi-l permite pentru că alţi oameni cred în ea şi donează asociaţiei bani şi obiecte.

Cati: Avem Budila, avem Fisar cu soba, să o ducem. Trebuie să intru în beci, să iau ceva. Avem birou să iau rechizite şi apoi meregem la Fiser. Dar între timp trebuie să o iau pe Roxi, pe Tere şi Sofi şi după aia putem să discutăm. Trebuie să strângem 400 de perechi de încălţăminte pentru copii în Africa şi vrem să le trimitem prin poştă.

Africa e o poveste la care s-a întors anul trecut şi în vara ce s-a încheiat. Fusese prima dată când avea 17 ani, cu un grup de voluntari şi a simţit că a lăsat acolo o parte din inima ei. Le-a dus donaţii din România şi mai ales a stat o lună cu ei în școala ca să-i invate limba engleză.

Şi a gătit pentru ei. Acolo a întâlnit copii care nu mâncaseră de zile întregi. A fost momentul care i-a dat certitudinea că se va întoarce la ei în fiecare an.

La cei 36 de ani, Cati poartă în ea zecile de poveşti cu final fericit pe care ea le-a scris cu pasiune, curaj şi empatie, calităţile liderului care construieşte o echipă pentru viitor. Descoperă copii vulnerabili şi caută cauza problemei. La scurt timp vine cu soluţii. Şi acolo unde alţii văd doar mizerie şi lipsa de speranţă, ea vede lumina. În ochii copiilor.