Ivan Patzaichin, omul simplu din Deltă care nu și-a uitat originile: „Mă simțeam dator față de săteni pentru ce am realizat”

Galerie foto

S-a întors în Deltă ca să ajute comunităţile să-şi promoveze tradiţiile, activează şi în zona de antreprenoriat social, iar numele lui stă scris pe un brand de haine făcute din fire şi fibre româneşti. S-a întors în natură, din care a plecat la 16 ani ca să scrie istorie.

De patru ori laureat cu aur la Jocurile olimpice din 1968, '72, '80 şi '84 şi triplu laureat cu argint. O legendă mondială, un manual pe care tinerii sportivi din toată lumea încă îl studiază.

A participat la cinci olimpiade şi, cu excepţia uneia, a câştigat tot ce se putea câştiga. Are 22 de titluri la 11 ediţii ale campionatelor mondiale.

Ivan Patzaichin: „Vă daţi seama, copilul plecat din copilul uitat de lume. Eu am plecat hotărât, nici o clipă nu m-am gândit că nu voi fi campion. Eu am fost convins că voi fi campion. Și dacă rămâneam în Deltă, probabil eram cel mai bun pescar.”

Citește și

Sebastian Dobrincu, “copilul digital” care, la nici 20 de ani, creează viitorul în Silicon Valley

Cel mai bun! A fost şi rămâne cel mai bun canotor al lumii. A apărut de nicăieri şi a uimit o lume întreagă prin forţă, calm şi tenacitate. La 19 ani, tânărul lipovean de la mila 23, după numai un an de antrenamente la baza de la Snagov, Patzaichin pleca direct la Olimpiada în Mexic.

Ivan Patzaichin: „Dintr-un sat, eu până atunci nici n-am mers mai departe de Tulcea. În afară de vapor, n-am mers cu trenul şi ,dintr-o dată, să te vezi într-o țară. Să te trezeşti în mijlocul a 200 de ţări. Fiecare ţară, fiecare om, până atunci nici nu ştiam cum arată un asiatic sau un african. Vă daţi seama ce impact exteraordinar.”

La proba de simplu conducea detaşat, dar înainte de linia de final s-a uitat în spate pentru că nu-i venea să creadă că nu e nimeni în jurul lui. Mişcarea bruscă i-a provocat o contractură musculară şi nu s-a mai putut mişca. A ajuns la final dus de curent şi s-a clasat e locul cinci.

Ivan Patzaichin: „Urma proba de dublu şi toată lumea era disperată. În momentul în care mi-au făcut masaj, m-au uns şi am simţit că sunt alt om şi am început încălzirea şi toată lumea era convinsă. Ne-am dus la start şi am deschis şi am câştigat.”

Era în barcă cu Serghei Covaliov. Câştigase la dublu, dar Patzaichin voia să demonstreze că merită să câştige şi la individual. Următorii ani i-au adus încă două titluri de campnion european şi mondial. Au fost de fapt antrenamentele pentru următoarea olimpiadă de la Munchen. A intrat atât de hotărât în cursă, încât când a lovit apa pagaia s-a rupt.

Ivan Patzaichin: „S-a rupt în primii metri şi am ridicat deasupra capului, dar arbitrii n-au oprit. Și eu, prin alunecare, am depăşit cei 25 de metri. Mă aplaudau tribunele şi am reuşit să ajung.”

Arbitrii au spus însă că a abandonat, dar a contestat decizia şi a fost primit în recalificări pe care le-a câştigat. Finala, în care intrase cu pagaia lipită, avea să-i aducă medalia olimpică. Unul din adversarii lui din cursă, cu care a rămas prieten, îşi aminteşte acel moment.

Ivan Patzaichin: „La calificări, eu am fost mult înaintea lui. Am vrut un adversar comun, neamţ pe care voiam să-l învingem. La calificări a dat atât de tare încât i-a crăpat vâsla. Și-a strâns puterile mult, a reuşit să ia aurul, dar am reuşit să învingem neamţul.”

La evenimentele pe care le organizează adună în jurul lui oamenii care-l leagă de trecut, iar unul dintre ei e Toma Simionov cu care a câştigat cele mai multe medalii la dublu.

Toma Simionov: „Este amiralul flotilei. De multe ori, chiar şi adversarii, când avem campionate, automat încuraja. Îi spunea cum să-şi pună perna, pagaia. Dacă nu te aşezi cum trebuie se înfundă. Am ajuns bodyguardul tău, mă lupt aici cu toată lumea.”

Ivan îşi aminteşte că atunci când a urcat pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, gândul lui Ivan s-a dus spre familia din Deltă care urmărea cursa la televizor.

Reporter: „Când eraţi pe podim, la cine vă gândeaţi?” Ivan Patzaichin: „La toţi. Și la bunicul cu care aveam o realatie extraordinară. Bunicul era un fel de mentor al satului, era cumva înţeleptul satului. Toată lumea venea la el să se consulte.”

Povestea lui începe undeva într-o casă ţărănească din Delta Dunării de la Mila 23, născut într-o familie de pescari lipoveni. Prima amintire de copil îl găseşte pe baltă, în barcă, lângă bunicul Perfil.

Ivan Patzaichin: „Prima mea ieşire a fost când am adormit la bunicul şi m-am trezit în baltă. M-a luat în somn şi aia a fost prima ieşire. Mai avem bunici la Sulina. Perfil era preferatul meu, toţi verii veneau la el pentru că el avea depozite mari de poveşti cu istorie, cu împăraţi. Cu ăia adormeam acolo, cu toţii eram casă lângă casă şi aproape mereu acolo.”

Bunicul cu barbă albă şi vorba înțeleaptă avea şi o bibliotecă plină cu cărţi din care îi citea seara. Ascultându-l, micul Ivan a învăţat să viseze. Credea că va deveni pescar precum tatăl şi bunicul său, dar în sufletul lui ştia că va fi mai mult de atât. Şi-a antrenat braţele trăgând la ramele lotcii cu care pescuia împreună cu tatăl său.

Ivan Patzaichin: „Plecam pe înserat, ajungeam dimineaţa, că era barca mare. La rame mergea greu contra curentului şi toată ziua tatăl meu tăia lemne şi eu le încărcăm în barcă pe înserat plecăm şi până dimineaţa ajungeam acasă.” Reporter: „Antrenamentul aşa vi l-aţi făcut?” Ivan Patzaichin: „Da sigur. Aşa a început.”

A muncit de mic copil. Uneori adormea în barca ce se lovea de mal, iar tata îi amintea că au treabă. Pescuiau şi aduceau lemne pentru iarnă. A crescut în barcă şi tot cu barca a plecat spre lumea mare ambiţionat de cei patru consăteni deveniţi campioni mondiali.

Ivan Patzaichin: „Când au venit în liber, acasă, i-am rugat să mă înscrie şi pe mine că m-am gândit că dacă ei au ieşit de ce să nu ies şi eu?”

Când a ajuns în baza de la Snagov, n-a mai trebuit decât să-şi perfecţioneze tehnica. Tânărul care vâslea contra curentului devenea în scurt timp un fenomen. Părea de neoprit în campionatele pe care le câştigă unul câte unul. Românul de la capătul lumii strălucea. Era campion olimpic, mondial şi european. Era deja un star.

În 1975 avea să o cunoască pe Georgiana, o tânără farmacistă de care s-a îndrăgostit la prima vedere. S-au căsătorit, iar el i-a promis medalia olimpică la campionatele mondiale de la Montreal în 1976.

Ivan Patzaichin: „Eu atunci n-am reuşit. Am avut aşa un moment de ratacire, pentru că prima dată când s-a întâmplat să am încredere în forţele mele şi am cedat o cursă, că nu eram sigur că pot să o câştig. Și ăla a fost un moment critic.”

A vrut atunci să renunţe, dar soţia şi prietenii l-au convins să se întoarcă în barcă. Georgiana i-a stat în umbră şi i-a fost suport. La fel cum îi e şi azi. Privindu-i, îţi dau seama că sunt o echipă. Stă departe de reflectoare ca să-l lase pe el să strălucească.

Ivan Patzaichin: „Georgiana, nu-i place să apară pe cameră. Ea a stat în umbra mea, practic s-a sacrificat într-un fel şi de meserie a lucrat şi la laborator de antidoping. Ea, încet-încet m-a lăsat pe mine. A sacrificat din dorinţele şi ambițiile ei în favoarea mea şi-a dat seama că eu sunt la care am nevoie şi aşa.”

Ivona e fiica lor. A privit succesul tatălui că pe o normalitate. Auzise de la el că locul doi înseamnă eşec, aşa că aurul medaliilor era firescul din viaţa lor. Pentru Ivan, toate succesele au fost de fapt nopţile lungi din copilărie când vâslea contra curentului ca să ajungă dimineaţa în locul de pescuit.

Ivan Patzaichin: „Pentru mine, locul doi era o înfrângere. Întotdeauna doream să câştig ca să se cânte imnul, să se ridice pe cel mai înalt catarg şi după ce am fost antrenor erau momente în care voiam să reprezint România.”

S-a retras din activitatea competiţională în 1986 şi a devenit antrenor. În această calitate, a bifat 5 olimpiade şi a câştigat 150 de medalii. Azi, Patzaichin e omul devenit simbol. A adunat în jurul lui oameni cu care scrie o nouă poveste de succes: ajută comunităţile din Deltă, e partener în mai multe proiecte antreprenoriale printre care un un restaurant

Ivan Patzaichin: „Aici am ascuns-o pagaia de la Munchen. Eu am mai tras cu ea 8 sau 10 ani, pentru că ea a mai fost ruptă de mai multe ori. Am tras cu ea până în ’78.”

Doru Frolu, prietenul lui Ivan: „El a fost întotdeauna un om care s-a reiventat, El, la fiecare olimpiadă, avea alţi adversari care veneau din spate, studiindu-l. Și el a trebuit să se reinventeze şi asta e boala secolului al XXI-lea, să învăţăm să ne reinventăm. Și el e pregătit pentru asta din perspectiva asta.”

De pe bancă, Ivan îşi ascultă prietenul în vreme ce stânjenit matura frunzele căzute cu o creangă. Nu-i place să se povestească pe sine. E de multe ori spectatorul propriilor realizări pe care le priveşte cu modestie.

Ivan Patzaichin: „Mie nu îmi plac laudele, prefer să fiu aşa în umbră. Am zis doar ce simt.”

Nu se ia foarte în serios, iar asta l-a ajutat să rămână cu picioarele pe pământ, pentru că ştie exact cine e. Și mai ales cine nu e. Ivan e pur şi simplu copilul din Delta de la capătul lumii, care atunci când s-a aşezat în vârful ei, a simţit să se întoarcă acasă.

Ivan Patzaichin: „Pentru Deltă aveam aşa o dorinţă de a reveni, de mă achita cumva. Mă simţeam dator faţă de săteni, pentru ceea ce am realizat. Pentru că în mare le datorez şi lor. Ei m-au învăţat să mă comport, să respect pe cei din jur. Chiar asta am dorit să mă întorc şi să ajut.”

A înfiinţat Asociaţia Ivan Patzaichin, mila 23 şi s-a întors în satul natal. Șefa unuia dintre ansambluri e cumnata lui, Lucica, în casa căreia poposeşte când vine acasă.

Ivan Patzaichin: „Aici venim să mâncăm, la Lucica. Lucica are o bucătărie de vară, un cuptor cum avea fiecare cetăţean aici înainte de Revoluţie. După ce şi-a construit ea, au început mai mulţi să facă.”

Pe Lucica a convins-o să nu dărâme casă veche. Împreună au refăcut cuptorul şi casa, iar azi e gazdă pentru cei îndrăgostiţi de agroturism. A readus la viaţa tradiţiile lipoveneşti şi a scos la lumina comori ascunse.

Ivan Patzaichin: „Aici am învăţat ce înseamnă să muncești, să ai respect faţă de muncă, faţă de oameni. Aici nu puteai să treci să nu saluţi. Dacă nu salutai, primeai reclamaţii acasă.”

În fiecare an organizează festivalul internaţional al bărcilor cu vâsle îi provoacă pe oameni să urce în bărci.

Paul Vasiliu, inginer: „Plecăm acum la rame până la Tulcea. Toată lumea merge, noi mergem împotriva curentului să ne fie uşor la Londra, după care ne prezentăm la Londra cu participare la maraton de 42 km pe Tamisa.”

Bărcile, reprezentând cele şase regiuni ale ţării au refăcut pe Tamisa România Mare.Tot acolo au lansat ultima colecţie a brandului de haine Patzaichin, realizate cu materiale 100% româneşti: în şi cânepă. Cea mai recentă provocare a lui Patzaichin e să readucă fibra de cânepă în fabricile româneşti.

Doru Frolu, prietenul lui Ivan: „O parte din România e şi Ivan Patzachin. Problema e cât de mult se vede şi cât de mult îl vezi pe Ivan şi cât de mult vedem din România asta. Aşa ambiţioasă, muncitoare, ea există. Este un patriot. Da, un patriot în sensul bun al cuvântului. Pentru el, chiar este România şi faptul că a reprezentat şi încă reprezintă România. Nu suntem uniţi să ne adunăm, să gândim şi să facem lucruri pentru România şi nu numai.”

Competitiv, modest, muncitor, cald, bun. Ivan Patzaichin e sportivul pentru care România e responsabilitate şi proiect chiar uneori simte că vâsleşte contra curentului.

Ivan Patzaichin: „Pentru Deltă aveam aşa o dorinţă de a reveni de mă achita cumva. Mă simţeam dator faţă de săteni, Pentru ceea ce am realizat, pentru că în mare le datorez şi lor. Ei m-au învăţat să mă comport, să respect pe cei din jur. Chiar asta am dorit să mă întorc şi să ajut.”

România e pentru el responsabilitate şi proiect chiar dacă simte uneori că vâsleşte contra curentului. Poate n-ar fi ajuns niciodată cel mai bun dacă i-ar fi uşor. România lui e balta în care a învăţat să vâslească, sunt străzile de apă din Deltă, sunt oamenii locului, tradiţiile pe care simte să le arate întregii lumi. Mulţumeşte pentru copilăria de poveste, pentru nopţile în care trăgea la rame, pentru poveştile bunicului care l-au făcut să viseze. De la capătul lumii, un copil de pescar a reuşit să fie numărul 1. Dacă el a putut şi România poate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!