După ce a rămas fără job, s-a apucat de fotografie. Cum a ajuns să ajute familiile sărace
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mereu cu zâmbetul pe buze, entuziasmată, cu aparatul atârnat şi pregătit tot timpul pentru un nou portret, un nou chip pentru colecţie. “Fotografia a fost cea care mi-a oferit spiritul de observaţie de care aveam nevoie. Cred că aveam asta, dar mi-a ascuţit simţurile cumva”, spune Raluca Ciornea. “Uitându-mă după anumite cadre şi după anumite situaţii observăm mai atent, eram mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu.”
Dacă ochii sunt calea spre sufletul omului, pentru Raluca fotografia a fost calea prin care a descoperit persoane mai puţin norocoase, limitate material, aflate în pragul sărăciei. De câţiva ani, Raluca este sufletul unui grup care schimbă viaţa oamenilor aflaţi în dificultate .
“Astăzi mergem la 6 familii, 4 familii mai numeroase şi două mămici singure, şi avem pregătit pentru 12. Este mâncare pe care o s-o folosească pentru 3 săptămâni, cel mult”.
Raluca Ciornea s-a născut într-o comună din Botoşani cu numele de Blândeşti, nume care parcă a urmărit-o şi în dezvoltarea ei personală. Familia ei a ales calea Spaniei în căutarea unui trai mai bun, dar Raluca a venit la Cluj pentru facultatea de ştiinţe economice. A preferat să-şi transforme pasiunea pentru fotografie în meserie. În urmă cu 2 ani a rămas fără jobul în marketing şi a decis să-şi urmeze instinctele.
“Schimbarea trebuie să vină în primul rând la nivel individual şi asta înseamnă să faci lucruri. Asta înseamnă pur şi simplu să ieşi din zona de confort şi să faci ceva chiar dacă greşeşti. Chiar dacă nu ţi-a ieşit aşa cum aveai în minte, dar să faci ceva. În momentul în care am învăţat să pierd controlul mi-am dat seama că atunci am descoperit cele mai multe lucruri despre mine. Dacă stăteam în banca mea, nu aş fi avut parte de experienţele care m-au transformat în alt om şi continuă să mă transforme pe parcurs.”
A avut momente de cumpănă. Şi, în căutarea propriului drum, a ajuns în preajma Crăciunului din 2015 cu aparatul de fotografiat în faţa unei familii care trăia pe străzi de pe-o zi pe alta. “M-a rugat frumos să-I dau nişte ingrediente să facă sarmale pentru copii şi mi-a zis că asta e singurul lucru pe care şi-l doreşte de la mine. M-am întors la ea, i-am lăsat plasele şi m-am întors acasă plângând efectiv şi ştiam că mai au nevoie şi de altele şi mă simţeam extrem, extrem de neputincioasă. Şi m-am apucat să postez pe marele internet pentru că cineva sigur trebuie să ia acţiune”.
A coagulat dorinţa cunoscuţilor de a ajuta . Aşa a apărut ideea unei asociaţii. Cu ajutorul unei prietene a pus bazele Fundaţiei "Dă mai departe".
“Persoane pe care nu le cunoasteam, de vârste complet diferite postau cazuri pe lângă care poate treceau zilnic şi nu aveau curajul sau nu aveau , încă nu vedeau iniţiativa în lucrul ăsta. ideea de comunitate a prins forma instantaneu, pentru că suntem o generaţie extrem de conectată şi eu văd un foarte mare bine în povestea asta pentru că oamenii care au venit în ajutorul nostru erau în fata calculatoarelor.”
Raluca nu a ştiut cum se ajută oamenii. Ştia doar că vrea s-o facă, cu atât mai mult cu cât simţea şi sprijinul celor apropiaţi. Irina şi Sorin au 4 copii şi până la întâlnirea cu Raluca îşi duceau viaţa fără nicio direcţie.
“Am stat sub cerul liber, într-o casă fără geamuri, fără pereţi, fără uşi, la un moment dat am stat şi sub balcoanele blocurilor. Noi căutăm să nu fim cine suntem, căutăm să ascundem că am dormit pe străzi, că am fost cine am fost. Noi eram pierduţi în spaţiu. Ştiam un lucru, unde trebuie să ne adăpostim seara, ziua eram copii străzii.“
Au 4 copii între 7 şi 16 ani, cei mai mici sunt la centru de plasament, le-au fost luaţi. “Critică era decădere, pe motivul că n-ai avut…N-or fost bătuţi, n-or fost maltrataţi, doar că n-am avut unde să stau cu ei.”
Raluca a realizat că trebuie să-I împingă pe cei apţi spre muncă pentru că aşa se vor reintegra mai uşor. Şi-a asumat să ajute oameni care trăiesc pe străzi, să le găsească şi să le plătească o perioadă chiriile prin baniii strânşi la Fundaţie, dar să-i determine să lucreze.
“Ne-o împins efectiv, că pe un copil, că pe părinţii care împing un copil ce greşeşte. Şi chiar am fost curios ce secta este, că vreau eu s-o urmez. Şi prima întrebare care am întrebat la ce biserica este şi mi-o zis că eu mă duc la biserică, dar nu fac parte din nicio biserică”.
Irina şi Sorin au un pat, au un acoperiş şi acum locuri de muncă. În câteva săptămâni, îşi vor primi şi copii mici înapoi. Nu toate poveştile au avut succes. Unii n-au vrut să muncească şi s-au întors în stradă.
“Dacă unul din 10 pe care-I ajut reuşeşte să să-I schimbe radical viaţa, eu sunt fericită cu lucrul ăsta. Unul din 10.”
Şi-a folosit energia pentru a aduce alături de ea persoane dornice să ajute pe cei pierduţi în sărăcie.
Sorina este educatoare la o grădiniţă privată în Cluj. “Am început o mică campanie la gradi, numită ziua jucăriilor aduse în dar, are loc în fiecare final de lună în care copii aduc o jucărioară din toate cele de acasă şi o donează. Ei ştiu unde vor ajunge jucăriile, le-am povestit mult despre asta. Am început să-I implic şi pe adulţi, am început să adun şi haine vechi şi alimente, rechizite, s-a adunat şi o saltea mare de pat, dar nu ştiam ce să fac cu ele şi atunci am aflat de Ioana”, povesteşte Sorina. “Ioana m-a îndrumat către Deea şi de aici s-a legat totul.”
Ioana este încă studentă. S-a alăturat şi ea acestei ideei de a da mai departe. “Nu am apelat la autorităţi, nu am apelat la oameni importanţi – comunitatea de pe Internet a fost cea care a avut un cuvânt foarte mare de spus şi prin propagarea asta a informaţiei de la un om la altul, că o pânză de păianjen”.
Pe lângă ajutorarea unor familii, grupul plin de entuziasm a vrut să facă cadouri de Crăciun unor copii din câteva sate din jurul Clujului. “Anul trecut am reuşit să ajungem la 186 de copii. Ce ne-am propus noi a fost să facem câte un pacheţel pentru fiecare dintre ei.”
Iar binele este molipsitor. Anul acesta şi-au propus să dubleze numărul copiilor care primesc cadouri cu bucurie imediată şi sinceră. “M-au căutat două prietene care şi ele lucrează în învăţământ şi mi-au spus că şi ele vor să facă cu şcoala lor şi vor să-i mobilizeze pe părinţi şi pe copii să adune lucruşoare şi cadouri gata împachetate”
Raluca reuşeşte să îmbine activitatea de binefacere cu jobul de fotograf profesionist şi atrage prin atitudine tot mai mulţi oameni în secta "da mai departe". “Nu suntem o generaţie ratată, deloc, un cuvânt departe de noi. Văd în jurul meu tot ce se întâmplă, văd în jurul meu oameni care se lupta să se realizeze, să-şi realizeze visurile şi văd tot mai mult accentual acesta pe a face ce-ţi place cu adevărat şi a conta, a face ceva care contează.”
Cristi Hordila este directorul celui mai mare festival de film din Romania- TIFF. El o cunoaşte pe Raluca de câţiva ani, de când aceasta a devenit voluntar la festival. “Raluca m-a tras de mânecă şi mi-a zis, uite, eu vreau să vin să fac nişte fotografii la Cluj. Iniţial, îţi recunosc, am fost un pic reticent. E aşa o modă, vreau să fac fotografii, de principiu vrei să vii la festival şi ţi-ai găsit o portiţă. Or, m-am înşelat, trebuie să recunosc asta, pentru că ea de fapt îşi pregătise un proiect întreg cu portrete, legat de oameni şi de cum se simt inspiraţi de oameni şi de lucrurile din jur şi a purtat aşa constincioasa în timpul festivalului şi ne-a livrat mai mult decât m-aş fi aşteptat eu sau noi. Mi se pare foarte mişto să găseşti genul acesta de oameni care la un moment dat decid să se reinventeze. Cred că e o generaţie de tineri care are puterea să considere că e bine sau o iei pe un alt drum la un moment dat sau să descoperi lucruri despre tine, şi astfel să descopere şi alţii lucruri noi sau să-I ajuţi.”
Raluca încearcă să reusesca în tot ce-şi propune. Cu suişuri şi coborâşuri, dar cu perseverenţă şi ambiţie. Şi chiar dacă în fotografie a fost autodidacta, a colaborat cu proiecte şi al Universitatea de artă şi design din Cluj.
Seara o prinde pe Raluca tot cu pungile în mână. A promis că ajunge la Alexandra, o mamă ce-şi creşte singura fetiţa de patru ani şi jumătate. După un divorţ urât, a stat la un centru de mame cu ajutorul altor doamne inimoase. Acum s-a mutat în propria casă, are un serviciu, fetiţa e la grădiniţă, viaţa are alt curs. Pentru micuţă, venirea Ralucăi sau a colegelor din asociaţie e tot timpul cu emoţii.
Raluca Ciornea este un model de perseverenţă. Energia pe care o emana, dorinţa de a avea succes professional, dar şi grijă pentru cei aflaţi la limita sărăciei o împinge mai departe să schimbe România ei. O oază de bunătate care se poate transforma în fapte care schimbă viitorul.