„Cămara cu bunătăți” aduce alimente familiilor nevoiașe: „Nu am mâncat niciodată o banană”

×
Publicitate

Moş Crăciun va ajunge mai repede la zeci de familii nevoiaşe din Maramureş. Spiriduşii care se ocupă de campania numită „Cămara cu bunătăţi" au început deja să adune daruri de la oameni cu suflet mare.

 Şi nu mică le-a fost mirarea când maşinile s-au umplut cu borcane cu zacuscă, gemuri şi sute de kilograme de fructe şi legume.

De mare ajutor au fost şi puştii de-o şchioapă de la o grădiniţă din Târgu Lăpuş. În campania „Cămara cu bunătăţi" s-au implicat şi cei peste două sute de prichindei care învaţa la grădiniţa din Târgu Lăpuş. Au pus mână de la mână şi au reuşit să adune cinci sute de kilograme de fructe, legume şi conserve. Apoi, cei mici au încărcat darurile în maşinile aduse de „spiriduşii Moşului".

„Produsele vor ajunge la copilaşii care au nevoie de ele. Vom face pachete şi vor ajunge pe masa copiilor înainte de sărbători."

Prima oprire a fost acasă la familia Ardelean. Cei cinci copii locuiesc cu părinţii în satul Răzoare, într-o casă de chirpici.

Reporter: „Când ai mâncat ultima dată banană?”
Alex: „Niciodată. E foarte bună."

Şi nici nu e de mirare că Alex, la şapte ani, nu ştia ce gust are o banană. Cei şapte trăiesc din alocaţia copiilor şi din banii pe care îi câştiga tatăl muncind cu ziua.

Tatăl copiilor: „La noi orice ajutor e binevenit. Tot ce am făcut, am făcut prin muncă, nu am trimis copiii la cerşit."

Ioana Leșe, președinta asociaţiei: „Ne propunem să strângem produse neperisabile făcute în gospodăriile oamenilor. Vom ajunge la aproximativ 70 de copii din 30 de familii pe care îi sprijinim în mod constant."

Proiectul „Cămara cu bunătăți" a ajuns la a treia ediție.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61923962
Doi timișoreni au fost bătuți de polițiști, după ce au fost confundați cu un suspect

Acuzații grave se aduc unor polițiști și jandarmi din Timișoara: doi tineri de 34 de ani susțin că ar fi fost bătuți de agenții care i-au confundat cu niște infractori.

61923957
Casele le-au fost înghițite de pământ, iar autoritățile i-au abandonat în containere metalice

Situaţie disperată pentru opt familii de sinistraţi din comună Alunu, judeţul Vâlcea, ale căror case au fost înghiţite în luna mai de o masivă alunecare de teren.

61923961
Zeci de oameni evacuați din locuințe în Pitești, din cauza unei macarale

Zeci de oameni au fost evacuați dintr-un magazin și din câteva locuințe în Pitești, din cauza unei macarale care riscă să se prăbușească.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.