Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Victima unui viol, amenințată cu închisoarea fiindcă nu voia să-i permită agresorului să-și vadă copilul

O femeie care a fost violată de un grup de bărbați, când avea doar 15 ani, a mărturisit că a fost amenințată de angajații Serviciilor Sociale că ar putea ajunge la închisoare dacă nu-i va permite agresorului să-și vadă copilul.

Victima a mai declarat, potrivit metro.co.uk, că a fost obligată să stea în aceeași încăpere cu bărbatul care a agresat-o, pentru a-i permite să-și cunoască copilul.

În ciuda traumelor suferite, autoritățile au obligat-o pe mama adolescentă să se reîntâlnească cu agresorul: „Mi s-a spus că trebuie să accept această situație sau voi ajunge după gratii. Am simțit cum drepturile mele, ca victimă, sunt puse pe locul doi”.

Femeia a fost una dintre sutele de victime ale rețelei de exploatare sexuală a minorilor din Rotherham, Marea Britanie.

“Cel puțin 1.400 de copii au fost exploatați sexual în Rotherham, în perioada 1997 - 2013”, se arată într-un raport al celui mai grav scandal sexual care a lovit Marea Britanie.

Citește și
Eugen Buliga
Un bărbat eliberat în baza recursului compensatoriu a fost arestat din nou după ce a violat o tânără

Primele acuzații au fost formulate în 2010, când cinci bărbați au fost închiși pentru infracțiuni sexuale împotriva mai multor minore. Aproape doi ani mai târziu, în septembrie 2012, Andrew Norfolk, jurnalist la The Times, a publicat o investigație care a dezvăluit un raport confidențial al poliției din 2010, avertizând că mii de astfel de crime au fost comise în South Yorkshire, în fiecare an, de rețelele de agresori.

Fostul parlamentar, Denis MacShane, a afirmat că poliția a păstrat secretul abuziv în urma unor presiuni venite din partea clasei politice.

“Poliția de la Rotherham a expus, a arestat și a destructurat o bandă de traficanți interni care au fost trimiși în închisoare. Dar este clar că acest caz este mult mai grav”.

Rotherham nu a fost singura comunitate din Nord și Midlands care s-a confruntat cu un asemenea caz. Au existat, de asemenea, arestări sau urmăriri penale pentru grupuri de bărbați în 11 orașe, inclusiv Oldham, Rochdale și Derby.

Cu toate acestea, în ciuda preocupărilor privind acest caz, din 2012 nu au mai avut loc urmăriri penale pentru exploatarea sexuală a copiilor în Rotherham.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult