Vedetă în fruntea unei secte care abuza sclave sexuale. Torturile la care erau supuse
Galerie foto
Actriţa Allison Mack a fost pusă sub acuzare anul trecut, fiind învinuită că a recrutat femei într-o sectă condusă de un celebru guru, Keith Raniere, adeptele fiind apoi folosite ca sclave sexuale. Actriţa ar fi fost numărul 2 în ierarhia sectei, cunoscută drept “DS” (“Dominus Servus), împreună cu o altă colegă din serialul “Smallville”, Kristin Kreuk.
IMAGINI, ÎN GALERIA FOTO
Mack a recunoscut luni toate acuzaţiile în faţa unui tribunal federal din Brooklyn şi a mărturisit chiar că deţinea propria sa sclavă sexuală. Ea riscă până la 15 ani în spatele gratiilor.
Liderii sectei, inclusiv Mack, abuzau sexual “adeptele” şi chiar le marcau cu iniţialele lor în zona pubiană, folosind un fier înroşit în foc.
Ritualuri secrete ale sectei, în vila vedetei
Ororile aveau loc în cadrul unor ritualuri secrete de iniţiere, dintre care unele s-au desfăşurat chiar şi în vila lui Mack dintr-o suburbie a oraşului New York. Printre victime s-au numprat inclusiv alte actriţe, printre care Sarah Edmondson, cunoscută din serialele “Fringe” şi “Psych”.
În plus, femeile care se alăturau grupului erau obligate să furnizeze filme şi poze compromiţătoare, cu care apoi să fie şantajate în cazul în care voiau să părăsească secta sau să denunţe activităţile acesteia. Secta DS se ascundea sub acoperirea unei companii MLM cu sediul în New York.