Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr român a murit, după ce autoritățile franceze l-au anunțat că va fi expulzat

Tragedie în Franţa, chiar înaintea Anului Nou. 

Un român de 35 de ani a murit chiar înainte de  Revelion la spitalul din Ponthchaillou după ce a încercat să-și ia viața, în timp ce se afla într-un centru de detenție temporară din Rennes, Franța, destinat celor care urmează să fie expulzați.

Românul se află în comă indusă, după ce, în dimineața zilei de 19 decembrie, a încercat să se sinucidă, spânzurându-se.

Potrivit infomigrants.net, polițiștii care l-au găsit i-au făcut masaj cardiac până la sosirea echipajelor medicale, bărbatul fiind transportat la spital în stare gravă.

“Prognosticul este rezervat, existând riscul unor grave sechele cerebrale dacă supraviețuiește”, a declarat un medic.

Citește și
Cel puţin 18 morţi într-un schimb de focuri dintr-o închisoare, în Honduras
Cel puţin 18 morţi într-un schimb de focuri într-o închisoare, în Honduras

Potrivit martorilor, românul amenințase încă de la sosirea în centrul de detenție din Rennes că se va sinucide, nefiind singurul deținut în această situație.

“În fiecare săptămână avem cazuri de tentative de sinucidere”, a declarat Maud Steuperaert, responsabil al centrului.

Potrivit sursei citate, un alt tânăr român s-ar fi sinucis, în această vară, în acest centru.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult