Un elev de 14 ani, sportiv de performanţă, a murit după ce a căzut de la etaj, în Buzău
Your browser doesn't support HTML5 video.
Băiatul, alături de alţi trei prieteni, ar fi urcat în imobil pentru a realiza mai multe selfie-uri, pe care voia să le posteze pe reţetele sociale. Din neatenţie, elevul s-a dezechilibrat şi a căzut de la mai bine de 20 de metri înălţime.
Elevul de 14 ani se afla, miercuri seară, împreună cu trei prieteni. Ar fi ajuns în clădirea abandonată escaladând gardul. Zona nu este supravegheată şi de paznici. La un moment dat, cei patru tineri au ajuns la 20 de metri înălțime şi ar fi vrut să imortalizeze momentul cu un selfie. Elevul de 14 ani s-a dezechilibrat şi a căzut în curtea interioară. Prietenii lui au cerut imediat ajutorul medicilor de la Ambulanţă.
Adriana Bunila, purtător de cuvânt al SJU Buzău: „La UPU a SJU Buzău a fost transportat un tânăr de 14 ani în stare foarte gravă, în comă profundă, după ce a suferit un politraumatism prin cădere de la înălţime. Având în vedere multiplele traumatisme suferite, băiatul a intrat în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare timp de o oră, însă fără succes, medicii declarând ulterior decesul”.
Clădirea dezafectată din centrul oraşului este proprietatea unui om de afaceri care vrea să o demoleze şi să construiască în locul ei una de birouri. Propietarul susţine că nu trebuia să asigure şi pază umană, pentru că în clădire nu sunt bunuri, iar imobilul urmează să fie demolat. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi vor să afle cum s-a produs nenorocirea.
Ane-Marie Vrapciu, IPJ Buzău: „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor în vârstă de 14 ani a căzut de la etajul 2 al unei clădiri din centrul municipiului Buzău. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul care a condus la decesul minorului”.
Cezar Ionescu, profesor: „Cred că ceasul rău a făcut ca acest copil să fie prezent aseară pe acea clădire”. Părinţii copilului sunt acum sfârşiţi de durere. Băiatul de 14 ani era elev în clasa a 7-a la Liceul cu program sportiv din Buzău. Era pasionat de fotbal şi era unul dintre cei mai buni din echipă, aşa cum îl descriu profesorii şi antrenorii.