Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bunic și-a ucis nepotul de 6 ani și a refuzat să ceară iertare părinților. Acum va fi eliberat

Un băiețel de șase ani a fost împușcat mortal de bunicul său, care va părăsi închisoarea după numai un an și jumătate de detenție. Familia puștiului este îngrozită, pentru că bunicul nu are remușcări și nu a vrut nici măcar să își ceară scuze.

Accidentul a avut loc la domiciliul familiei din Sproatley, East Yorkshire, pe 26 iulie 2018. În mod extrem de bizar, s-a întâmplat la o reuniune de familie, în memoria unchiului băiatului, un pompier care a murit în 2003, relatează publicația The Sun.

Bunicul, acum în vârstă de 79 de ani, a manevrat o pușcă cu aer comprimat, pe care o modificase pentru a fi mai puternică și o folosea la vânătoare de iepuri și veverițe. Arma s-a descărcat, iar Stanley Metcalf a fost lovit de o bilă de metal în piept.

„De ce m-ai împușcat, bunicule?” au fost ultimele cuvinte ale băiețelului, înainte să își piardă cunoștința. Bila i-a făcut o gaură în piept, și în ciuda faptului că a ajuns de urgență la spital, medicii nu au putut să îl salveze, pentru că proiectilul îi rupsese o arteră și pierduse o mare cantitate de sânge.

Bunicul, Albert Grannon, nu a părut deloc afectat de faptă și nici măcar nu și-a cerut iertare, susține familia. Nu a vrut să-și asume responsabilitatea faptei, și într-un final a pledat vinovat în instanță, pentru omor prin imprudență. A primit trei ani de închisoare, dar va fi eliberat în curând condiționat săptămâna aceasta, după ce a făcut jumătate din pedeapsă, arată sursa citată.

Citește și
impuscat
Momentul în care poliţiştii din Botoșani au împuşcat mortal un şofer pe care l-au urmărit 80 de km

Jenny Dees, mama copilului l-a implorat pe judecător să-l trimită după gratii, în timpul procesului.

„N-a spus niciodată că îi pare rău, și chiar dacă ar face-o acum, ar fi prea târziu. Sper să poți trăi cu gândul că ai făcut asta. Întreaga noastră lume s-a schimbat pentru totdeauna, este o povară foarte greu de purtat, ne luptăm să trăim, să mâncăm și să respirăm. Nimic nu va mai fi ca înainte, sufletele noastre sunt zdrobite. Plâng mereu și uneori cred că nu mă pot opri” a spus mama copilului, într-o declarație citită la proces.

Jenny a inițiat chiar o petiție prin care cere modificarea legii armelor din Marea Britanie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult