Un bărbat din SUA și-a ucis vecinul pentru că sforăia prea tare. Victima promisese că se va opera
Christopher Casey a fost condamnat pentru omor prin imprudenţă de un tribunal din Pennsylvania. El l-a înjunghiat în mod repetat pe vecinul său Robert Wallace în piept cu un cuţit mare de tip militar, deoarece nu-i mai suporta sforăitul.
Când poliţia a ajuns la faţa locului, după ce a fost chemată chiar de Christopher Casey, şi-a dus vecinul la cel mai apropiat spital, relatează The Guardian. Însă Robert Wallace, în vârstă de 62 de ani, a fost declarat mort.
Cei doi bărbaţi locuiau unul lângă celălalt, cu un perete comun, într-o casă duplex din Upper Morland, Pennsylvania.
Christopher Casey, deranjat de zgomotul şi frecvenţa sforăitului vecinului său, a intrat în cele din urmă în casa acestuia şi l-a înjunghiat.
Robert Wallace ar fi promis că va efectua o intervenţie chirurgicală pentru a încerca să-l calmeze pe bărbatul de 50 de ani, care în cele din urmă nu l-a crezut.
Avocatul lui Christopher Casey, James Lyons, a declarat că Wallace a ameninţat în mod repetat viaţa clientului său. Rapoartele poliţiei arată că ofiţerii au răspuns la mai multe apeluri privind certuri între cei doi vecini din cauza sforăitului.
James Lyons a adăugat, de asemenea, că autismul lui Christopher Casey a făcut „dificilă pentru el gestionarea confruntării".
Miercuri, 7 august, clientul său a pledat vinovat în faţa tribunalului din Pennsylvania, declarând că a acţionat într-o manieră „neintenţionat de imprudentă". Christopher Casey a fost condamnat, dar urmează să fie eliberat peste o lună, după opt luni şi jumătate petrecute deja în arest. Cu toate acestea, el va mai avea de executat trei ani de probaţiune.