Tragedie pentru un bărbat imobilizat la pat. „Întotdeauna i-am zis să nu fumeze”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un bătrân de 78 de ani a murit ars de viu în casă, după ce patul în care se odihnea a luat foc de la o ţigară aprinsă. Omul, grav bolnav, era imobilizat la pat de ani mulţi şi din păcate nimeni nu l-a putut salva. Puţin înainte de ora două, un vecin a alertat pompierii după ce a observat un fum gros ieşind din casa bătrânului. Cum ştia de multă vreme că omul nu se poate mişca, a intrat în panică.
Naghy Josef, martor: „La 3.30, când am intrat, ardea. Am luat repede ligheanul, am aruncat unde ardea, dar s-a aprins şi a fost foarte greu. Deja era ars. Întotdeauna i-am zis să nu fumeze că odată o să păţească. El a fost paralizat pe partea acesta.”
Se pare că bărbatul a fumat o ţigară şi nu a mai reuşit să o stingă. Patul a luat foc şi sărmanul a murit asfixiat. Totul în jur a luat foc, mai ales că în locuinţă un perete era acoperit cu plastic. Pompierii ai fost nevoiţi să folosească măşti de protecţie ca să intre în locuinţă.
Cristian Poraj, adjutant-șef ISU Mureş: „Ne-am deplasat cu două autospeciale şi o ambulanță la locul faptei. Am constatat că este vorba de un bărbat. Victima era inconștientă, a fost trasă din încăpere şi am început manenvrele de resuscitare dar, în cele din urmă, victima a decedat.”
Poliţia investighează acum cele întâmplate.
Bărbatul locuia singur, iar vecinii ştiau că are un grav handicap şi tocmai de aceea îl supravegheau mereu.Tot ei l-au avertizat în repetate rânduri să nu mai fumeze, pentru că, în orice clipă de neatenţie, îşi poate pune viaţa în pericol.
Bătrânul nu se putea deplasa deloc şi era îngrijit şi hrănit de vecini. Când s-a întâmplat nenorocirea, oamenii au încercat iniţial să îi salveze viaţa, dar nu au reuşit să intre în locuinţa cuprinsă de flăcări.
Toate obiectele din cameră au luat foc, iar bietul om, paralizat, nu a avut nico șansă. După ce a fost scos afară cu greu de militari, echipajul de pompieri a stins incendiul şi s-a asigurat că nu se mai aprinde nimic. Poliţiştii au ajuns şi ei în zona au deschis un dosar penal.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!