Tânăr de 18 ani din Iaşi, cercetat după ce a bătut o persoană până la moarte. Filmul tragediei
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii au început cercetările faţă de un tânăr de 18 ani pentru agresarea unei persoane care a fost transportată în stare gravă la spital.
„În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în noaptea de 03/04.05.2023, în timp ce persoana vătămată M.I. se afla în vizită la rudele sale din comuna Heleşteni, jud. Iaşi, suspectul S.S.M. i-a aplicat cu pumnii şi picioarele multiple lovituri în zona capului, provocându-i mai multe leziuni, pe fondul unui conflict spontan generat de o presupusă infidelitate a mamei suspectului. În urma agresiunilor fizice exercitate, victima M.I. a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţe «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi, pentru îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, hematom subdural emisferic acut stâng, comă grad IV, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale, cu şanse minime de supravieţuire”, se arată în comunicat, conform News.ro.
Sursa citată a precizat că tânărul de 18 ani a fost internat la Institutul Regional de Psihiatrie Socola în vederea efectuării unei expertize medico-legale cu privire la existenţa discernământului acestuia în momentul comiterii faptei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a menţionat că victima a decedat la spital, iar în cauza urmează să fie schimbată încadrarea juridică a faptei.