Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a murit după ce a intrat cu mașina în Ambasada Rusiei și s-a autoincendiat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un incident șocant s-a petrecut în această dimineață în fața Ambasada Rusiei din București.   

La o zi după ce a fost condamnat pentru că și-a violat fiicele, Bogdan Drăghici, șeful asociației TATA, a intrat cu mașina în gardul reprezentanței diplomatice.

Iar când a fost somat de jandarmi să coboare, a aprins o brichetă și vehiculul a explodat. Procurorii au găsit și diluant în mașină.

Conform informațiilor oficiale, el a murit carbonizat.

Un cetățean a surprins momentele de după impact. În imagini se vede cum flăcările au cuprins poarta principala a ambasadei, iar cei desemnați să păzească imobilul evaluează precipitat situația, după care fug să ceară ajutor.

Incidentul a avut loc în jurul orei 6 dimineața, iar circulația în zonă a fost blocata de forțele de ordine, pentru cercetări la fața locului.

 

Un comunicat al Poliției precizează că cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

"În această dimineaţă, în jurul orei 06.00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul unei reprezentanţe diplomatice. Conducătorul auto este decedat şi a fost nevoie de intervenţia colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism", anunţă Poliţia Capitalei.

 

Bogdan Staicu, procuror pe lângă Parchetul Tribunalului București: ”Primul impact a fost după ce mașina a intrat în poartă, iar imediat după, persoana aflată în autoturism a aprins un dispozitiv și în felul acesta s-a aprins un dispozitiv din interiorul mașinii, rezultatul fiind carbonizarea. Nu putem afirma la momentul acesta că acest gest ar avea legătură cu altceva decât cu circumstanțe personale. Se fac audieri la momentul acesta, inclusiv cu persoanalul Jandarmeriei, care se afla la fața locului. După ce se vor finaliza aceste audieri vom ști ce s-a intâmplat.”

Jurnalist: Autorul este Bogdan Drăghici?

Procuror: ”Există o variantă de probabilitate destul de ridicată în legătură cu persoana respectivă, dar încercăm să valorificăm toate posibilitățile de verificare, inclusiv în contextul acestei autopsii medico-legale, care va fi efectuată, motiv pentru care, în acest moment nu există certitudinea, dar avem o variantă de probabilitate cu un grad destul de ridicat. În interiorul mașinii au fost găsite recipiente pentru substanțe inflamabile.”

Acest incident grav are loc după ce, marți, România a declarat ca personae non gratae pe teritoriul României 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București.

 

De altfel, Ambasada Rusiei în României a reacționat, susținând că acest incident s-a produs ”sub influenţa unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata în oraşul Bucea”.

Cosmin Stan, corespondent PRO TV: ”Pe de altă parte, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a declarat pentru agenția de presă TASS că ceea ce s-a întâmplat dimineață, aici, ar putea fi catalogat un adevărat act terorist.”

Cine este bărbatul care a murit în fața Ambasadei Rusiei

Potrivit unor surse, cel aflat la volan era Bogdan Drăghici, fost președinte al Asociaţiei TATA.

Acesta ar fi fost condamnat pentru că şi-a abuzat sexual fiica și a fost reținut de procurori, în 2019, la capătul unui interogatoriu, inclusiv pentru suspiciunea de viol.

 

Ieri, după ce instanța s-a pronunta pe fond într-unul dintre dosarele care îl vizau, a fost condamnat la ani grei de închisoare.

CITIȚI ȘI: Bogdan Drăghici și-ar fi violat fiica de mai multe ori. În trecut, vorbea de ”tați abuzivi”

Maşina, înmatriculată în Bucureşti, aparţinea tatălui său.

Bogdan Drăghici a postat luni, 4 aprilie, pe Facebook, un mesaj în care își manifesta sprijinul faţă de Ucraina.

"Şi eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toţi ucraineni, până când se va sfârşi definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naştere la Kiev, într-o metropolă strălucitoare, populată de oameni fericiţi să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă şi încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atractiile turistice ale capitalei Ucrainei", a scris el pe rețeaua de socializare. 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult