Și-a convins 5 colegi să se sinucidă și se consideră un ”super-erou”. Tânărul este liber
Două dintre victimele lui, care făceau parte dintr-o frăție, au fost găsite moarte într-un cămin. Ulterior, s-au mai descoperit și alte 3 cazuri.
Potrivit autorităților, toți cinci care au murit în anul studențesc 2016-2017 erau prieteni cu tânărul, potrivit The Sun.
Alți tineri care făceau parte din frăție au declarat că Grossheim avea o "fascinație pentru moarte" și că a purtat hainele uneia dintre victime după ce a murit. De asemenea, se crede că Brandon a început să se întâlnească cu iubita uneia dintre victime.
În timpul procesului, s-a descoperit că doi dintre tineri ar fi suferit de depresie, ”fiind vulnerabili”, a precizat un avocat.
În urma unei investigații, poliția a descoperit că Grossheim avea acces la viețile private ale tinerilor și ar fi avut și cheile de la camerele lor. Brandon a fost ultima persoană cu care au vorbit tinerii, înainte de a-și lua viețile.
Avocatul părinților victimelor a declarat că “manipularea psihologică” a influențat sinuciderile. Tot el a mai adăugat că Brandon Grossheim locuiește acum în Illinois și nu a absolvit facultatea, deși nu a fost exmatriculat.
Procesul împotriva lui Grossheim a fost deschis de părinții victimelor, care cer daune pentru durerea provocată. Până în prezent, cel acuzat nu a fost pedepsit în vreun fel.