Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția unor soți din Bacău filmați în timp ce ucid cățelușa vecinilor. ”Nu am omorât un om”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fapte de o cruzime greu de descris s-au petrecut într-un sat din Bacău, unde doi soţi au omorât o biată căţeluşă de talie mică.

Oamenii erau supăraţi că animalul, un pechinez de 4 ani, le-ar fi mâncat nişte boboci de raţă. S-au răzbunat în mod barbar. Scenele au fost surprinse de o cameră de supraveghere, iar cei doi au acum dosar penal. 

În imaginile greu de privit se vede cum cei doi soţi intră pe poartă, iar bărbatul ia pe sus căţeluşa de talie mică şi pleacă în curtea lor. Acolo, bietul animal este omorât cu o secure, în vreme ce nevasta omului asistă impasibilă la scena plină de cruzime.

Elisabeta Grosu, proprietara câinelui: ”Cum am să le spun eu copiilor când se trezesc și o să mă întrebe unde este căţeluşa?... Foarte urât, foarte urât...”

Elisabeta Grosu, proprietaral căţeluşei: "Ea a intrat frumos în curte... Eu eram în casă şi am văzut pe geam că a luat ceva. Nu am ieşit afară, că am copil de 9 luni şi nu puteam să o las aşa. M-am uitat pe ecran să văd ce duce şi am văzut căţelul. Mi-a spus că a mâncat rațele, dar de ce nu a venit să plătim raţele?"

Citește și
O femeie a furat o rulotă cu doi câni. Polițiștii, urmărire ca în filme din elicopter
O femeie care a furat o rulotă a fost urmărită cu elicopterul. Ce era în vehicul

Cei doi soţi spun cu nepăsare că au pedepsit căţeluşa şi nu regreta deloc ce au făcut. Revoltaţi, proprietarii câinelui au alertat autorităţile.

Victoria Benchea, suspectă: "Am avertizat-o nu numai o dată să îl lege, că mi-a distrus 8 bobocei şi 4 găini mari pe care le aveam în curte. Nu am omorât un om..."

Gabriela Ciobanu, IJP Bacău: "Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii au identificat persoanele în cauză şi au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul uciderii animalelor cu intenţie fără drept şi violare de domiciliu."

Pentru cruzime faţă de animale, cei doi pot fi amendaţi, dar legea prevede şi pedeapsa cu închisoarea.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult