Răzbunare ca în filme la închisoarea din Galați. Deținut atacat cu brutalitate în celulă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Un deţinut în vârstă de 31 de ani a fost găsit de gardieni în stare foarte gravă şi se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost lovit cu o bară metalică de un coleg de celulă.
Victima era cercetată pentrru tentativă de omor după ce a înjunghiat un alt deţinut, la sfârşitul lui ianuarie.
Atacul a avut loc de dimineaţă, iar agresorul în vârstă de 27 de ani a folosit o bară metalică, desprinsă cel mai probabil de la unul dintre paturile din celulă.
Victima, în vârstă de 31 de ani este din Vrancea şi a fost încarcerata în 2012, pentru omor deosebit de grav. Bărbatul a primit pedeapsa de 24 de ani şi jumătate de închisoare, decisă de instanţa şi în funcție de cazierul încărcat al bărbatului.
La sfârşitul lunii ianuarie, el a lovit cu un cuţit artizanal un coleg de celulă, iar parchetul urmează să îl trimită în judecată pentru o nouă tentativa la omor. După atacul de dimineaţă, care pare a fi o răzbunare, starea lui este, însă, foarte gravă.
Angajaţii penitenciarului de maximă siguranţă din Galaţi l-au găsit pe bărbatul de 31 de ani în stare de inconştienţă, în celulă unde era încarcerat. Pentru că şi-au dat seama că era vorba despre un caz foarte grav, au sunat imediat la ambulanţă.
Ionuț Băneșanu, Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi: „A ajuns într-o stare gravă, motiv pentru care s-a intervenit chirurgical. În prezent prognosticul este rezervat. E un traumatism cranio-cerebral prin agresiune, e în comă. Cu siguranţă i-a fost pusă viaţa în pericol."
Cel care l-a lovit în repetate rânduri cu o bară de cornier are 27 de ani, este din Botoşani şi a fost incarcerat în urmă cu mai puţin de o săptămână.
Individul este condamnat la detenţie pe viaţă pentru omor calificat. Pe numele lui a fost deschis acum un nou dosar penal pentru tentativa la omor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!