Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Patru ani de închisoare pentru că și-a drogat colega cu somnifere turnate în cafea. Ce spera să obțină femeia

O femeie care și-a drogat colega cu somnifere a fost condamnată la patru ani de închisoare, de justiția italiană. Chiar dacă a fost filmată strecurându-i pastilele pisate în cafea, ea a negat permanent fapta în fața judecătorilor.

Mariangela Cerrato, în vârstă de 53 de ani, a strecurat medicamente pisate, pe bază de benzodiazepină, în cafeaua colegei sale, în fiecare zi, timp de nouă luni. Ea aflase că în firma de asigurări în care lucra urmau să se facă disponibilizări și, ca să scape, spera ca colega ei să dea rezultate mai slabe la muncă și să fie dată afară, relatează publicația Daily Mail.

I-a pus pe furiș somniferele în capucino și probabil că nu ar fi fost descoperită dacă rivala ei de la job nu ar fi adormit la volan și a intrat cu mașina într-un pom, pe drumul spre casă.

Medicii nu au descoperit nimic, dar suspiciunile victimei, care a văzut că se simte bine acasă și nu mai are stări de somnolență, s-au confirmat după ce s-a însănătoșit. La întoarcerea la birou, colega ei s-a oferit să-i facă o cafea.

„Haide, îți voi aduce un cappuccino, ce rău îți poate face?” i-ar fi spus acuzata.

Citește și
Nota de plata
FOTO. Au explodat prețurile după pandemie. Cât a plătit un bărbat din Veneția pentru o cafea și un suc

„Medicamentul induce oboseală, dureri de cap, amețeli și dureri musculare, iar eficiența clientei mele a scăzut după ce a băut acele cafele”, a declarat Cristiano Burdese, avocatul victimei, pentru ziarul La Stampa.

Atunci, femeia a acceptat cafeaua, dar a păstrat puțin în cană și a sesizat poliția. La analizele de laborator, s-a descoperit medicamentul, în concentrație destul de ridicată.

Ulterior, Mariangela Cerrato a fost filmată în timp ce turna în cafeaua colegei sale pulberea albă. Chiar și așa, la proces, ea a negat complet fapta de care a fost acuzată. A primit o condamnare la patru ani de închisoare, dar a făcut apel.

Medicamentele pe bază de benzodiazepină fac parte din categoria sedativelor, cunoscute și la noi sub denumirea de Xanax.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult