Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orori de nedescris într-un centru pentru persoane cu dizabilități severe din Călărași. Copiii, hrăniți cu mâncare stricată

Preşedintele Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, a semnalat, joi, situaţia unui centru pentru copii cu dizabilităţi severe din judeţul Călăraşi, unde beneficiarii, care ar avea nevoie de îngrijire specială, sunt neglijaţi.

Ei primesc dropsuri şi mâncare stricată, deşi ar avea nevoie de mâncare pasată, având probleme de deglutiţie. Beneficiarii sunt piele şi os şi nu primesc nici îngrijirea medicală de care ar avea nevoie. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a dispus un control. Preşedinte Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi, Vişinel Bălan, a publicat, joi, o fotografie cu unul dintre beneficiarii Centrului de copii cu dizabilităţi severe din subordinea DGAPSC Călăraşi.

„Condamnaţi să moară. La 32 de ani de la prăbuşirea sistemului comunist copiii cu dizabilităţi abandonaţi în lagărele de lângă noi continuă să trăiască la limită. Azi am primit mai multe imagini care mi-au provocat multă suferinţă, durere în suflet… Le-am promis celor care mi-au semnalat situaţia că voi reacţiona”, a transmis Vişinel Bălan.

Acesta a publicat şi mesajul primit de la cei care i-au semnalat situaţia.

„Aceste imagini cu R. nu sunt singulare, deoarece numărul copiilor cu probleme este mare, alimentaţia copiilor este precară, primesc dropsuri si alte alimente greu de servit pentru ei. De asemenea, cu aproximativ două luni de zile în urmă au primit la meniu pulpe împuţite, seara când am intrat de serviciu, în centru mirosea a carne împuţită”, se arată în mesajul primit de preşedintele Consiliul Tinerilor Instituţionalizaţi.

Citește și
vaccin
Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi vaccinați după jumătatea lunii ianuarie

ÎN continuare, persoana care a făcut sesizarea precizează că sunt copii cu probleme de degluţiţie care depind de personal să fie hrăniţi.

„Sunt piele şi os. Ce vreau să scot în relief este faptul ca medicul centrului, dna dr. Milotoi, de cele mai multe ori nu îi vede pe copii, doar ce comunică asistentul medical de serviciu. Cu privire la medicul psihiatru, la fel, este horror acest medic şi nu numai, îşi iau bani grei de la DGASPC Călăraşi şi au tot interesul lor şi nu al copiilor”, se mai arată în mesajul primul de Vişinel Bălan.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a dispus un control la centrul respectiv.

„Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a luat legătura cu domnul Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru a trimite inspectorii sociali din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială la Centrul de plasament pentru copii cu handicap sever. De asemenea, doamna Gabriela Firea i-a solicitat informaţii despre acest caz şi domnului Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, în subordinea căruia se află acest centru”, a transmis Ministerul Familiei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult