Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adolescent de 16 ani, obsedat de horror și jocuri violente, ucigașul unei fetițe de 6 ani

Un tânăr de 16 ani, obsedat de personajul fictiv Slender Man, este ucigașul unei fetițe de doar 6 ani, Alesha MacPhail, pe care a răpit-o din patul ei, a violat-o și apoi a omorât-o.

Aaron Campbell a fost numit pentru prima dată în presa din Marea Britanie, după ce magistratul care judecă oribila crimă, petrecută în iulie 2018, a ridicat restricțiile privind protecția identității acestuia.

Judecătorul a luat această decizie din cauza pericolului social pe care îl reprezintă adolescentul de 16 ani, prezentat ca un criminal în serie în devenire.

 

 

Publicația The Sun scrie că Aaron Campbell este un tânăr dornic să dobândească faima pe Youtube, dar care era obsedat de sadism și jocuri video violente.

Anchetatorii au descoperit că tânărul jupuia pisici, pe care le îngropa în curtea casei sale, și era obsedat de Slender Man, un personaj macabru, înalt, slab şi fără chip, care duce copiii în pădure și îi omoară.

Citește și
Barbat acuzat ca si-a ucis bebelusii
Un bărbat care și-a ucis bebelușii, prins după 3 ani. L-au dat de gol chiar copiii săi

 

 

Profilul unui criminal

Anchetatorii au descoperit obsesia lui Aaron pentru Slender Man după ce i-au verificat computerul.

Adolescentul era bântuit de personajul macabru și a pus la cale un plan pentru a-și transforma fantezia într-o realitate îngrozitoare, spun anchetatorii.

 

 

“Am reușit să oprim un viitor criminal în serie. Am găsit căutările lui cu Slender Man și pot să spun că investigatorii au fost șocați de ce au găsit. Unele dintre lucrurile pe care acest personaj le-a făcut și ceea ce s-a întâmplat cu Alesha au fost copiate unu la unu“, a declarat o sursă, citată de The Sun.

Copila a avut parte de o moarte îngrozitoare

Pe 2 iulie 2018, Aaron a intrat în casa bunicilor Aleshei MacPhail, de pe insula Bute din Scoția, a răpit-o pe fetița de 6 ani din patul ei, a dus-o pe o plajă, într-un hotel abandonat, unde a ucis-o.

 

 

În momentul în care a fost găsită, fetița avea 117 răni pe corp, agresiunile sexuale fiind de-a dreptul barbare.

Pentru fapta sa, adolescentul de 16 ani riscă pedeapsa cu închisoare pe viață.

 

 

Un alt caz Slender Man

Un prim caz Slender Man a apărut în 2014. Atunci, două fete de 12 ani din Wisconsin (SUA), Morgan Geyser și Anissa Weier, și-au ademenit prietena, Peyton Leutner, în pădure unde au înjunghiat-o de 19 ori, susținând că a fost un tribut plătit acestui personaj fictiv care a apărut ca un fenomen pe internet în 2009.

Morgan Geyser a fost condamnată la 40 de ani într-o unitate psihiatrică, în timp ce Anissa Weier a primit o pedeapsă de 25 de ani într-o instituție de boli mintale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult