O tânără acuză medicii unui spital din Baia Mare, după ce a născut un bebeluș mort
Your browser doesn't support HTML5 video.
Femeia spune că medicul de gardă nu a urmărit-o în noaptea în care ea a ajuns de urgență la spital și nimeni nu a ajutat-o să nască.
Ea susține că era limpede, după semnele fiziologice, că ivirea pe lume a pruncului era iminentă. Femeia susține că nu i s-a făcut nici măcar un banal examen ecografic, pentru a se vedea starea copilului.
După finalul dezastruos, e lansată ipoteza că bebelușul avea cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului.
Tânăra mama nu e la prima naștere, acasă mai are un copil de 6 ani și știa că trece prin durerile facerii, mai ales că a depășit cu o săptămâna termenul calculat de medic. În noaptea de duminică, în jurul orei 21.00, a ajuns de urgență la spital, însă acolo i s-a spus că încă nu este momentul să nască.
La ora 2.00 femeii i s-au rupt membranele, iar la două ore distanță era dilatată complet, însă asistenta și moașa i-au spus că bebelușul mai trebuie să coboare pentru a se putea naște. Câteva ore mai târziu, asistată de moașă și asistentă, femeia a adus pe lume un băiețel mort, de peste 3 kg greutate.
Acum, familia îndurerată așteaptă rezultatul necropsiei și a depus deja plângere la Parchet. În plus, vrea să-i reclame pe medic și pe moașă la Colegiul Medicilor.
Ramona Cherecheș, mama: "O să ne intâlnim în judecată, mie mi-a murit copilul din cauza ei. Îmi doresc să nu mai moară alți copii, dacă pentru al meu nu am putut să fac nimic doresc să nu moară și alți copii."
Tatăl bebelușului a depus o plângere la Parchet și imediat ce va obține rezultatul necropsiei vrea să reclame cadrele medicale și la Colegiul Medicilor.
Carmen Ghiță, mătușa copil: "Am depus plângere la procuratură, o să vedem pe cale legală ce putem face. A fost un copil sănătos până a ajuns aici și după a avut cordonul ombilical în jurul gâtului. Sau să-și asume că au greșit."
Conducerea spitalului din Baia Mare a început o anchetă.
Andrei Prie, director medical: "Azi a avut loc prima întrunire a comisiei de anchetă și vor urma și alte întruniri pe măsură ce vom avea datele necesare."
Miercuri dimineață a fost făcută necropsia pruncului, iar medicii legiști urmează să comunice exact cauza decesului.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 19-09-2018 16:50