O fată de 13 ani a trăit de groază după ce a fost bătută de un individ din Medgidia
Your browser doesn't support HTML5 video.
Scenele au fost suprinse de mai mulți martori, iar polițiștii au declanșat o anchetă.
Deși mai mulți copii și adulți care asistau la scandal l-au rugat pe bărbat să se calmeze - omul a continuat amenințările: ”Vrei să-ți arăt eu cum se bate ? Acum te crap! Ieși! Dacă te mai prind în cartier, te crap!”
La un moment dat, unul dintre martori a cerut ajutor la numărul de urgență 112. Scandalul s-a oprit în momentul în care individul nervos a fost sunat de părinții unui alt copil - speriați că și fiul lor este bătut.
Fata de 13 ani le-a povestit părinților prin ceea ce a trecut, iar marți seara aceștia au depus plângere la poliția din Medgidia.
Cristina Vasile - IPJ Constanța: ”La acest moment polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”
Bărbatul cercetat de polițiști a declarat la audieri că s-a enervat pentru că fata l-ar fi amenințat și susține că un nepot al lui ar fost agresat, de câteva ori, de prietenii din grupul fetei.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 21-08-2019 12:53