Caz extrem de rar la Iaşi. O fetiţă de 12 ani a ajuns la spital cu o sarcină molară
Your browser doesn't support HTML5 video.
În loc să i se dezvolte un făt, în uter i s-a format o tumoare, explică medicii. Copila a fost operată de urgență și se află sub supravegherea specialiștilor. Va urma un tratament amplu în următorul an și va primi consiliere psihologică.
Fetiţa în vârstă de 12 ani a ajuns la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi pe 4 aprilie. Venea de la spitalul din Tecuci, cu stare generală bună, dar cu dureri abdominale şi hemoragie.
Dr. Ciprian Ilea, medic primar obstetrică-ginecologie Maternitatea Cuza Voda Iaşi: „Când a ajuns la noi i s-au făcut primele investigaţii care au evidenţiat prezenţa unei sarcini anormale, numită ştiinţific sarcina molară, dat fiind contextul special, adică o pacientă minoră. Celulele care apar iniţial în momentul sarcinii se modifică şi atunci cavitatea uterină este ocupată de o formaţiune care creşte anormal. Practic a fost o sarcină, dar nu una normală."
Fata a fost internată împreună cu mama sa, date fiind vârsta fragedă și complicația. Pentru a-i salva viaţa, la intervenție au participat medici de mai multe specialități. Tumoarea a fost îndepărtată, iar copila este ținută acum sub supraveghere.
Dr. Ciprian Ilea, medic primar obstetrică-ginecologie Maternitatea Cuza Voda Iaşi: „Iniţial pacienta a negat existenţa sarcinii, nu suntem foarte convinşi că ştia că este însărcinată, dar din declaraţia mamei putem spunem că probabil bănuia, dar nu a făcut teste pentru confirmarea sarcinii.”
Copila a primit și consiliere psihologică, pentru ca trauma prin care a trecut să nu o afecteze iremediabil. Potrivit unui raport Unicef recent, România se afla pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata naşterilor în rândul minorelor.
Felicia Ciobanu, psiholog: „Înseamnă un şoc pentru că e ceva neaşteptat pentru ele, nu ştiu ce înseamnă un copil, cum să creşti un copil, este o responsabilitate, şi în acelaşi timp o rupere de viitor pentru unele dintre ele. Este importantă discuţia în familie, este dificil pentru o fată adolescentă să rămână însărcinată, să vină primul copil, al doilea, putem spune că este un copil cu copil, nu este uşor."
Potrivit unui raport din ianuarie 2021, realizat de Unicef, România se afla pe locul al doilea în Uniunea Europeană la rata naşterilor în rândul minorelor, după Bulgaria.
Ciprian Iftimoaei, sociolog: „Am avut la nivel naţional 753 de mame sub vârsta de 15 ani şi 18.180 de mame cu vârste cuprinse 15-18 ani. Ajung pe fondul lipsei de educaţie pentru sănătate, a educaţiei sexuale”
Situaţia devine alarmantă în ţara noastră şi asta pentru că una din opt femei la prima naştere este adolescentă, faţă de media Uniunii Europene, respectiv una din 28.
În funcţie de rezultatul biopsiei, copila internată acum la Iaşi va continua tratamentul timp de un an, în cadrul secției de oncologie pediatrică de la Spitalul de Copii.