Momente de groază într-un avion. Zeci de pasageri au început să sângereze pe nas și prin urechi. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Avionul Boeing 737 al companiei Jet Airways, care zbura de la Mumbai la Jaipur, s-a întors din drum după ce mai mulţi pasageri au prezentat diverse simptome, inclusiv sângerări nazale sau din urechi.
Potrivit agenţiei de ştiri PTI, care citează un oficial din Directoratul general al aviaţiei civile, piloţii au uitat să apese un buton care controlează presiunea din interior în timp ce avionul ia altitudine.
Ministerul Aviaţiei Civile a precizat pe Twitter că 30 dintre cei 166 de persoane aflate la bord au fost afectate şi au primit îngrijiri medicale.
"Vom analiza dacă a fost vorba de o eroare umană sau de o problemă tehnică", a menţionat un oficial citat de Xinhua.