Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mărturisirile victimei unui mariaj foțat. Abuzurile la care a fost supusă de soț

O tânără a povestit cum a fost trimisă în Liban și obligată, la 14 ani, să se căsătorească cu un necunoscut mult mai în vârstă, fiind păcălită că își va vizita bunicii.

Tansneem Fakhoury, acum în vârstă de 20 de ani, a povestit că la vârsta de 14 ani a fost trimisă în Liban, fiind mințită că-și va vizita bunicii, însă a ajuns victima unui mariaj forțat și abuziv. Tânăra povestește că, timp de patru ani, a fost căsătorită cu un bărbat mult mai în vârstă, scrie The Mirror.

Tansneem a ajuns din Australia într-un sat de lângă Tripoli, unde credea că o vor aștepta bunicii săi, însă, în locul lor a găsit un bărbat mult mai în vârstă, despre care a aflat că a avut un trecut dominat de violență, crime și consum de droguri.

Tânăra a declarat, pentru 7news, că târziu a înțeles pericolul în care se află. „Inițial m-am bucurat că port o rochie albă și mă gândeam că voi avea o nuntă frumoasă”. Însă, ceremonia sa de basm s-a transformat într-un iad.

Femeia a fost bătută de nenumărate ori, abuzată psihic și violată. Când le-a cerut ajutor vecinilor, aceștia au râs de ea și i-au descurajat toate tentativele de evadare. Tansneem devenise atât de disperată încă la vederea unui cuțit de bucătărie s-a gândit să se sinucidă.

Citește și
Philip Clements
Preotul anglican căsătorit cu un român cu 50 de ani mai tânăr, lăsat pe drumuri: ”Lui îi plac cluburile”

În cele din urmă, femeia a reușit să scape din mariajul nefericitul, cu ajutorul tatălui ei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult