Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Manevra greșită făcută de un șofer care a dus la moartea unei adolescente, pe DN 1

Your browser doesn't support HTML5 video.

Viteza excesivă și ceața au dus la o tragedie în județul Prahova. O tânără de numai 17 ani a murit pe Drumul Naţional 1, în apropiere de Ploiești. Și șoferii celor două mașini implicate în accident au ajuns la spital, în stare gravă.

Martorii spun că că totul s-a petrecut din cauza vitezei mult prea mari cu care circulă unul dintre ei.

Mecanic: "Acul s-a oprit la 120, eu sunt mecanic, cred că a avut în mod normal peste 180.. să sară motorul de pe maşina".

Pe o ceață densă, şoferul, un bărbat de 35 ani din Câmpina, conducea în mare viteză. Martorii spun că a tot dat flashuri şoferilor din trafic să îi facă loc. La un moment dat, la Movila Vulpii, bărbatul a văzut prea târziu un tir ce se încadrase la stânga şi tăiase drumul naţional, într-o zonă marcată regulamentar.

A tras brusc de volan şi a izbit frontal o maşină care circulă regulamentar spre Braşov. Impactul a fost atât de puternic, încât motorul maşinii izbite a ajuns la zeci de metri depărtare.

Citește și
ambulanta
O femeie a murit după ce ambulanța în care se afla a intrat într-un copac

Martor: "Anormal pe o vreme ca asta să mergi pe drumurile asta cu 130 la cât s-a blocat acul. E prea mult. Suntem şoferi în toată România, dar nici aşa.."

Martorii au constatat că pentru tânăra de numai 17 ani din dreapta şoferului vinovat nu se mai poate face nimic.

Martor: "Dezastruos, ce putem să zicem. Noi am scos victima din maşină. De fapt, fata era deja sub maşină şi el stătea peste ea, se împingea în uşi."

Şoferul tirului susţine că nu l-a incomodat în niciun fel pe bărbat.

Șoferul tirului: "Am semnalizat, am aşteptat şi m-am băgat cu semnalizare în drumul meu frumos şi la un moment dat am auzit o bubuitură în spate. M-am dat jos şi l-am văzut pe domnul că s-a răsucit".

La fața locului au sosit mai multe echipaje SMURD, care i-au preluat pe cei doi şoferi. Medicii spun că starea lor este una destul de gravă.

Comisar Marian Gerea, Poliţa Rutieră Prahova: "În accident au fost implicate doua autoturisme, din păcate accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane şi vătămarea corporală a celor doi conducători auto. Se recomandă ca şoferii să circule cu prudenţă şi să respecte regulile de circulaţie specifice pentru aceste condiţii meteo."

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragicul eveniment.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult