Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai mulți turiști au căzut de la balcon, când se aflau în concediu. Avertismentul autorităților

Trei persoane au căzut, în ultimele zile, din balcoanele unor hoteluri din Insulele Baleare. Printre victime este și un turist britanic care a decedat.

Turistul britanic a fost găsit decedat după ce a căzut vineri de la etajul al doilea al unui hotel aflat în staţiunea balneară Magaluf, ce are reputaţia unui spaţiu al exceselor de toate felurile, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Gărzii Civile, informează Agerpres.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă tânărul „s-a aruncat intenţionat sau dacă a căzut în urma unui accident", a adăugat el, fără să fie în măsură să precizeze dacă victima consumase alcool sau stupefiante.

Un german de 35 de ani a căzut joi de la etajul al doilea al hotelului său din Palma de Mallorca şi a suferit răni grave, a precizat o sursă apropiată de anchetă, care a refuzat să fie citată.

Potrivit acelei surse, bărbatul german, aflat în stare de ebrietate, se trezise în camera sa de hotel cu puţin timp înainte de a cădea din balcon.

Citește și
vacanta
Călătoriile ne ajută să trăim mai mult și să fim mai fericiți. Cum își aleg românii vacanțele

Un australian de 30 de ani a suferit la rândul lui răni grave după ce a căzut luni de la al doilea etaj al hotelului Ibiza aflat pe insula cu acelaşi nume, potrivit Poliţiei locale.

Căderi ale unor turişti din balcoanele unor hotelurilor sunt raportate în fiecare an în Insulele Baleare, dar şi în alte staţiuni balneare spaniole.

Unele dintre aceste cazuri sunt simple accidente, însă altele reprezintă cazuri de „balconing" - o practică extremă şi periculoasă, adeseori rezultatul unei provocări, care constă în salturi efectuate de turişti din balconul unui hotel pentru a încerca să plonjeze în piscină sau pentru a ajunge într-un alt balcon.

Ministerul de Externe din Marea Britanie are pe site-ul său o secţiune rezervată căderilor din balcoane, prin care îi avertizează pe turiştii britanici din Spania asupra acestor pericole şi le cere „să nu îşi asume riscuri nesăbuite (...), mai ales atunci când se află sub influenţa alcoolului sau a drogurilor".

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult