"Lista morţii" făcută de extremişti din Germania. Pregătiseră şi sacii pentru cadavre
Procurorul general al Germaniei investighează gruparea Nordkreuz din august 2017 suspectând organizaţia că pregăteşte un atac terorist, scrie News.ro. Gruparea, care include 30 de membri, ar avea legături apropiate cu poliţia şi armata şi cel puţin un membru este în continuare angajat în comandamentul special al Biroului de Investigaţii Penale. Conform Redaktions Netzwerk Deutschland, o agenţie de cercetare din Hanovra, gruparea pregăteşte un atac în masă asupra duşmanilor săi politici. Membrii grupării au comunicat prin mesaje criptate pe Telegram şi au accesat calculatoarele poliţiei pentru a colecta aproape 25.000 de nume şi adrese ale politicienilor locali care au jucat un rol activ în eforturile civice în perioada crizei refugiaţilor din 2015. Pe listă s-ar afla membri din SPD, Partidul Verzilor, Die Linke şi Uniunea Creştin Democrată a cancelarului german Angela Merkel. Aceste informaţii vin după ce la începutul lunii Walter Lübcke, un membru al CDU, partidul conservator al lui Merkel, a fost ucis la domiciliul său din vestul ţării. Un suspect în vârstă de 45 de ani, având legături cu mişcarea neonaziştilor, a fost arestat weekendul trecut. Această dramă a zguduit întreaga ţară care se teme de apariţia terorismului de extremă dreapta. Ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a avertizat săptămâna trecută pe Twitter că "Germania are o problemă cu terorismul". "Avem peste 12.000 de extremişti de dreapta violenţi în ţara noastră. 450 dintre ei au putut intra clandestin, în ciuda mandatelor de arestare. Trebuie să ne apărăm mai mult: niciun milimetru în plus pentru duşmani în libertate", a scris el.
Sursa: News.ro
Dată publicare: 28-06-2019 20:24