Leșul unui cal, abandonat trei zile într-un șanț, lângă casa unui localnic
Your browser doesn't support HTML5 video.
În zadar au încercat oamenii să găsească o soluţie la autorităţi şi să sesizeze pericolul pentru sănătatea lor. Localnicii au fost pasaţi de la o instituţie la alta.
Oamenii spun că pe DN24 erau mai mulţi cai vineri noaptea, iar şoferul unui autoturism nu a mai putut evita unul dintre animale şi l-a lovit din plin. Calul nu a mai supravieţuit şi a ajuns într-un şanţ, chiar în gardul unui localnic.
Chiar dacă la faţa locului au fost poliţişti dar şi o ambulanţă, nimeni nu s-a mai preocupat preluarea leşului. Aşa se face că localnicii au început să caute disperaţi ajutor şi au dat zeci de telefoane la mai multe instituţii. Cei de la Consiliul Judeţean şi DSV spun că autorităţile locale trebuie să caute o firmă specializată. Asta în timp edilul şef a comunei crede că animalul care zace pe drum de trei zile trebuia preluat de o echipă a Consiliului Judeţean, în baza unei legi din 2016.
Oamenii din localitatea Păun, comuna Bârnova, spun că au căutat soluţii imediat ce şi-au dat seama că bietul animal a fost abandonat aproape marginea drumului.
Cecilia Petercă: „De dimineaţă am sunat la poliţie, iar poliţia mi-a spus: „cum, nu s-a ridicat de sâmbătă?” Am sunat la primar şi primarul mi-a spus că nu-i de competența lui.” Reporter: „Cei de la DSV?” Cecilia Petrecă: „Mi-au spus să anunţ din nou primăria.”
Mihai Cozmanciuc: „Accident de maşină, se văd resturile, parapetul şi calul a ajuns acolo. Erau mai mulţi cai acolo. Probabil nu a putut să îl evite şi l-a aruncat acolo, dar asta nu înseamnă că nu trebuie luat.”
Oamenii au fost sfătuiţi apoi să sune la Consiliul Judeţean, la Direcţia Sanitar Veterinară, la Drumuri Naţionale şi chiar la 112.
Daniel Cosmanciuc: „Situaţia mi se pare dezastruoasă. Nu mi se pare normal, nu e omenesc. Ar trebui să intervină cineva. Nimeni nu vrea, pentru că totul se dă, ca în ţară la noi, de la unul la altul. Poate nu vine primarul să ia calul, dar poate măcar să sune."
Cei de la primărie s-au bazat pe o lege din 2016, în care neutralizarea deşeurilor de origine animală revine în sarcina Consiliului Judeţean.
Sincron Marius Gavrilă, situaţii de urgenţă Primăria Bârnova: „Am vorbit cu cei de la drumuri naţionale şi au spus că nu ar fi problema lor. În cursul zilei de azi, cei de la Consiliul Judeţean să trimită o echipă să îl ia de acolo."
Însă la Consiliul Judeţean nu exita însă o echipă care să preia leşurile abandonate pe drumuri.
Eliza Chirica, purtător de cuvânt CJ Iaşi: „În 2016 s-a dat o Hotărâre de Guvern conform căruia aceste leşuri ar trebui ridicat de consiliile judeţene. Din păcate pentru această lege, nu s-au dat şi normele de aplicare.”
În cele din urmă, primarul comunei Bârnova a recunoscut că nu are contract cu nicio firmă de ecarisaj, însă va găsi o soluţie.
Mihai Bălan, primar comună Bârnova: „Nu avem nimic cu ce să îl luăm, nu avem utilaje, unde să îl ducem. Vă daţi seama, nu? Dacă toţi dau aşa pisica, am să îmi asum răspunderea."
Calul lovit de autoturism nu era microcipat, însă, spun poliţiştii, proprietarul va fi căutat şi, dacă va fi găsit, riscă să fie sancţionat.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!