Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini șocante în Oradea. Un fost polițist și-a înjunghiat fosta soție într-o parcare, fără ca nimeni să intervină

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au apărut imagini greu de digerat, care surprind atacul unui fost polițist din Oradea asupra partenerei sale, de care divorțase.

Individul a înjunghiat-o de mai multe ori pe femeie și a dispărut de la locul faptei. În mod inexplicabil, mai mulți martori urmăresc scenele șocante, petrecute într-o parcare, și nu doar că nu intervin, ci pleacă și ei, cum au ocazia, de acolo. Agresorul a fost reținut pentru tentativă de omor.

Cei doi foști soți au început să se certe în mașină, în parcarea de lângă scară. La un moment dat, femeia vrea să plece. În imagini se vede, însă, cum bărbatul o agresează chiar în fața unui taxi, care își aștepta clientul.

Victima cade, suspectul continuă ploaia de lovituri. În tot acest timp, șoferul nu schițează nici măcar un gest, cum de altfel nu dă doi bani pe biata femeie care, cel mai probabil, caută o scăpare și se agață de mașină.

Locatar: „Am văzut pe imagini taximetristul care a dat în spate, după aia a plecat. După aia am văzut pe cineva ieșind din casa scării."

Citește și
Un deputat a sunat la 112 când a văzut în trafic un șofer care își bătea cu pumnii femeia. Ce a făcut agresorul de 79 de ani
Un deputat a sunat la 112 când a văzut în trafic un șofer care bătea cu pumnii o femeie. Ce a făcut agresorul de 79 de ani

Scenele dramatice continuă. Femeia este alergată până în scara blocului.

De remarcat ce se întâmplă în plan apropiat, unde un vehicul stă parcat cu farurile aprinse.

Iar un al doilea, în care doar ce urcase o locatară, dă să plece. Cel mai probabil, șoferița vede prin lunetă ce se întâmplă pe stradă și reintră în parcare, cu farurile stinse.

Nimeni nu a intervenit. Nici măcar când conflictul s-a mutat la intrarea în clădire nu s-a întâmplat nimic, deși era o persoană și acolo, care a ales să plece.

Locatar: „Nu intervin din cauza fricii. S-au speriat, poate, au văzut că-s cu cuțit, l-au văzut, poate, fiind și o fire mai impunătoare. S-a speriat lumea. Poate mulți nici nu au conștientizat, fiind și noapte. N-au știut, acum, ce intenții are.”

Agresorul își culcă victima și se așază lângă ea. După mai puțin de un minut, bărbatul se ridică și pleacă împleticit. Cade în genunchi pe trotuar, epuizat și consternat, într-un moment în care pare să fi conștientizat cele întâmplate, deși dă să se întoarcă. Fosta sa soție intră însă în holul blocului, iar el alege să dispară, la fel, foarte nesigur pe picioare.

În acel moment pleacă, de teamă cel mai probabil, și șoferița care a urmărit scenele de la volan.

Locatară: „Deci femeia poate că avea șanse să scape fără a fi agresată de soț. Poate că se tem dar, totuși, dacă fug doi-trei oameni, ar fi avut o șansă, să strige un „Ajutor!”. Poate l-ar fi speriat, poate și asta ar fi salvat-o."

Locatar: „Depinde, acum, cum te lasă rațiunea: dacă poți să intervii, intervii, dacă poți să ajuți. Și eu sunt de principiul dacă puteam, și eu interveneam cumva. Dacă mai era încă o persoană, să vezi că sar mai mulți."

Ioana Bugle, psiholog: „Atunci când are loc agresiunea, un incident între un bărbat și o femeie, de obicei, cei din jur, martorii, se gândesc că e vorba de un conflict în interiorul familiei sau un conflict al cuplului. Pe de o parte poate fi vorba de teamă pentru propria integritate fizică, poate fi vorba de teamă de a avea repercusiuni legislative, în sensul că pot să fie chemați ca martori, dacă se ajunge la proces."

Polițiștii l-au căutat pe agresor câteva ore. L-au găsit, nu departe de locul incidentului, într-un bloc în construcție. Marți, procurorii au cerut instanței arestarea preventivă.

Gligor Sabău, prim-procuror adjunct Parchetul Județean Bihor: „Înjunghiată de mai multe ori, femeia a fost operată de urgență. Starea ei evoluează spre bine, însă. Și fostul soț a avut nevoie de îngrijiri. Și-a provocat mai multe răni, dar va fi externat astăzi.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult