Fost milițian de 90 de ani, tâlhărit și bătut de doi tineri, care știau că are pensie mare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Indivizii ştiau că fostul colonel din miliţie are o pensie mare şi s-au gândit că vor da lovitura. Numai că au plecat din casa victimei cu doar 160 de lei, iar pentru atac, risca ani grei de temniţă.
Tânărul de 18 ani şi un amic de-al său, cu 7 ani mai mare, au plănuit totul în amănunt, după cum le-au povestiţi în final poliţiştilor.
Au aşteptat să se insereze, apoi au intrat în gospodăria fostului miliţian şi i-au bătut puternic în uşă.
Proprietarul, văduv, locuieşte cu un prieten de-al său, de 53 de ani, care îl mai ajuta la treburi.
Titel Cârstea, prietenul victimei: „Am fost eu prost de le-am dat drumul la uşă. Cum le-am dat drumul, cum m-au buşit aici. Pe urmă au intrat peste el acolo. Banii mi-au luat din buzunar şi mie şi lui.”
Imediat ce-au dat năvală în locuinţă, cei doi atacatori au stins luminile ca să nu fie recunoscuţi, apoi l-au bătut pe proprietar.
Constantin Stoica, victimă: „Când a trecut pragul de acolo încoace, a stins luminile în toată casa. A dat în mine ca într-un animal, mai rău.”
Omul povesteşte că are o pensie de 6.000 de lei, dar prudent, banii nu îi ţine în casă.
Abia la câteva ore după atac, proprietarul a alertat poliţia, iar suspecţii au fost încătuşaţi în timp record.
În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie. Tânărul de 18 ani şi-a recunoscut vină în fața anchetatorilor, în schimb, cel de 25 de ani susţine că nu ar fi participat.
Acum, anchetatorii încearcă să strângă toate probele pentru a înţelege pas cu pas cum s-a produs aceasta tâlhărie.