Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Educatoarea care umilea copii, mutată la altă grupă. "Le era aşa teamă că făceau pe ei"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Educatoarea din Bucureşti, surprinsă în timp ce înjura şi înjosea nişte copilaşi de 4 ani în loc să îi educe a fost şi vineri la catedră, dar la o altă grupă.

Mutarea a fost însă contestata vehement de părinţi, care au convins-o să îşi depună demisia. Chiar şi aşa, aceasta ar putea să revină curând în sistem. Între timp, apar noi mărturii despre umilinţe la care erau supuşi cei mici. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional!

4 ani au copiii care înghiţeau cu greu din castroanele, pe care- spun parintii- doamna Tecar nu acceptă să le ia înapoi decât goale. „Muşcă, mănâncă şi înghite! Ce-ai făcut, fată, ai vărsat tot laptele pe tine? Vai de capul tău, mototolule! Ia uite deşteapta aia, pune şi scaunul strâmb acuma. Aiurea! Du-te la masa aia singură! Pune mâna la gură când tuşeşti!”

O femeie care şi-a mutat recent copilul din grupa spune că una dintre pedepsele preferate de educatoare era să îi oblige pe cei mici să mănânce tot. Chiar dacă nu mai puteau.

„I-am semnalat de la bun început doamnei că are probleme digestive şi să nu îl forţeze să mănânce, în special varză. Copilul a fost forţat la grădiniţă să mănânce varza, a vărsat toată noaptea şi am ajuns la spital cu el pe perfuzii”, spune mama copilului.

Citește și
gradinita mall bucuresti
Cum arată grădinița de la mall. 500 de copii din București vor fi primiți în 21 clase

„Da, îi făcea să mănânce tot. Şi eu spun până la urmă dacă nu vrea să mănânce copilul, nu îi obligaţi! Le era atât de frica copiilor de dânsa că începuseră să facă pipi pe ei”, declară altă mamă.

Nu e de mirare că înregistrarea făcută de un părinte, depusă la direcţiune împreună cu o plângere, a dus la retragerea educatoarei de la grupa mijlocie. Minunea a ţinut însă numai o zi. Dimineaţa, părinţii celor de la grupa mare au fost anunţaţi că o vor primi ei pe doamna Tecar, cu normă întreagă. Practic, atâta vreme cât educatoarei nu i-au fost contestate abilităţile didactice, directoarea Mihaela Iorga nu a considerat-o un pericol. Ne-a răspuns simplu că "măsurile disciplinare au fost luate la grupa la care părinţii au făcut sesizarea, lăsând la decizia comisiei dacă vor fi luate sau nu şi alte măsuri."

Părinţii spun că se tem că aceiaşi copii vor suferi şi mai mult, pentru că ei au luat atitudine. Din păcate, tocmai această frică ar putea face că cei mici să o primească din nou la catedra pe aceeaşi doamnă.

Asta, pentru că fiind la prima abatere- mai bine zis, la prima reclamatie- nu e în pericol de a fi exclusă din învăţământ. Educatoarea şi-a dat demisia în cursul după amiezii, dar se poate angaja oricând la o grădiniţă particulară. Sau chiar la stat, dacă va da din nou examenul de titularizare.

Am întrebat un psihiatru care lucrează cu adolescenţi ce înseamnă pentru viitorul adult contactul zilnic cu un asemenea dascăl.

Dr. Gabriella Bondoc, Medic Psihiatru: ''Poate avea efecte distrugătoare. Dacă o persoană atât de apropiată ne face prosti, tâmpiţi, leneşi, lucrurile astea se înmagazinează ca definiţii despre noi înşine. Nu avem voie să permitem un astfel de comportament şi sunt literalmente consternata şi şocată că aşa ceva se poate întâmpla. Nu există pedeapsa suficient de mare. Pur şi simplu nu ar trebui să aibă dreptul să predea.”

Educatoarea Venera Tecar nu a dorit să comenteze situaţia.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult