Doi români i-au permis unui preot să le abuzeze sexual copilul. Au fost condamnați în Spania
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aceştia au fost condamnaţi la 4 ani de închisoare pentru că "ştiau şi au consimţit relaţia sexuală", relatează AFP, conform Agerpres.
Condamnarea intervine în contextul în care tăcerea începe să se destrame în Spania în ceea ce priveşte cazurile de pedofilie în cadrul bisericii.
În verdictul său, făcut public miercuri, Curtea supremă confirmă condamnarea pronunţată de un tribunal regional în 2017 a lui José Donoso Fernandez, fost preot al unui sat din sud-vestul ţării, la 17 ani şi şapte luni de închisoare.
Instanţa a confirmat şi o pedeapsă de 4 ani de închisoare pentru părinţii unuia dintre minorii abuzaţi sexual de preot "întrucât ştiau şi au consimţit relaţia sexuală a preotului cu fiul lor".
Părinţii, cetăţeni români, au fost găzduiţi în 2013 şi 2014 de preot.
"Această familie depindea, aproape total, de acuzatul José Donoso Fernandez, care se ocupa practic de toate cheltuielile - alimentaţie, îmbrăcăminte, şedere şi şcolarizare - şi de demersurile administrative pe care trebuiau să le efectueze", a menţionat Curtea.
Preotul a avut cel puţin o dată "relaţii sexuale, a căror natură nu a fost total determinată", cu unul dintre copii, care avea la momentul respectiv vârsta de 12 ani. Părinţii ştiau şi nu s-au opus, precizează tribunalul.
Cealaltă victimă, un copil în vârstă tot de 12 ani, a fost forţat de preot să întreţină cu el relaţii sexuale orale în casa parohială a satului.
Sursa: Agerpres
Etichete: Spania , romani , agresiune sexuala , preoti
Dată publicare: 10-04-2019 21:27